fbpx
14 C
Бэлць
joi, mai 2, 2024

Rusia a fost suspendată din Consiliul ONU al Drepturilor Omului. Vezi cum a votat RM

Citește și:

G7 cere suspendarea Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului, o propunere care urmează să fie supusă joi la vot în Adunarea Generală a ONU. Rusia avertizează statele membre ONU că un vot favorabil sau o abţinere la propunerea SUA de a suspenda Moscova vor fi privite ca un ”gest neprietenos”.

Statele membre G7 cer joi, într-o declaraţie comună, suspendarea Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului, relatează AFP, potrivit News.ro cu referire la Observatornews.ro.

„Suntem convinşi că a venit momentul suspendării aderării Rusiei la Consiliul (ONU al) Drepturlor Omului” au transmis Canada, Franța, Germania, Italia, Japonia, Marea Britanie și Statele Unite.

Propunerea urmează să fie supusă la vot joi, în Adunarea Generală a ONU, anunţă minştii de Externe ai statelor membre G7.

Ei se angajează, de asemenea, ca autorii masacrului de la Bucea să dea socoteală şi să fie judecaţi”. ”Noi nu putem lăsa un stat membru care este pe cale să submineze toate principiile la care ţinem să facă parte din Consiliul ONU al Drepturilor Omului”, declara miercuri ambasadoarea Statelor Unite la ONU Linda Thomas-Greenfield.

„Statele Unite vor acţiona în vederea unei suspendări a Rusiei din Consiliul ONU al Drepturilor Omului”, a menționat ea.

Rusia avertizează statele membre NATO

Rusia a avertizat statele membre ale Naţiunilor Unite că un vot favorabil sau o abţinere faţă de încercarea SUA de a suspenda Moscova din Consiliul pentru Drepturile Omului vor fi privite ca un ”gest neprietenos” care va avea consecinţe asupra relaţiilor bilaterale, potrivit unei note scrise, citate de Reuters.

Statele Unite au anunţat, luni, că vor solicita suspendarea Rusiei din Consiliul pentru Drepturile Omului, după ce Ucraina a acuzat trupele ruse că au ucis sute de civili în oraşul ucrainean Bucea. Adunarea Generală a ONU, formată din 193 de membri, urmează să voteze această măsură joi.

O majoritate compusă din două treimi din membrii cu drept de vot – abţinerile nu contează – poate suspenda o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului, care este alcătuit din 47 de membri şi are sediul la Geneva, pentru încălcări grave şi sistematice ale drepturilor omului. Misiunea Rusiei la Naţiunile Unite a îndemnat ţările să ”ia atitudine împotriva rezoluţiei anti-ruse”.

„Este de menţionat că nu doar sprijinul pentru o astfel de iniţiativă, ci şi o poziţie echidistantă cu privire la vot (abţinere sau neparticipare) va fi considerat un gest neprietenesc”, potrivit notei scrise. 

„În plus, poziţia fiecărei ţări va fi luată în considerare atât în dezvoltarea relaţiilor bilaterale, cât şi în cooperarea cu privire la chestiune importante în cadrul ONU”, se mai arată în nota scrisă.

Misiunea Rusiei la Naţiunile Unite a refuzat să comenteze nota scrisă, pentru că nu era publică. Acesta este al doilea an din mandatul de trei ani al Rusiei în Consiliul pentru Drepturile Omului.

„Amenințarea flagrantă şi deschisă a Rusiei la adresa ţărilor care votează să o suspende din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU este doar o dovadă suplimentară că Rusia trebuie suspendată imediat din Consiliul pentru Drepturile Omului al ONU”, a declarat, miercuri, Olivia Dalton, purtătorul de cuvânt al misiunii SUA la ONU.

Adunarea Generală a suspendat în trecut o ţară din Consiliul pentru Drepturile Omului. În martie 2011, Libia a fost suspendată în unanimitate din cauza violenţe provocate de către forţele loiale liderului libanez de la acea vreme, Muammar Gaddafi, împotriva protestatarilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO / În Miercurea Mare gospodinele fac curățenie. Ce a învățat Liuba Patlatîi din Sofia, Drochia, de la mama ei

DE MIERCUREA MAREA SE FACE CURAT ÎN CASE LIUBA PATLATÎI, locuitoare s. Sofia: „Până la Sfintele Paști trebuie de făcut...

Avertizare ONU: În Gaza e mai mult moloz decât în Ucraina, contaminat cu muniţii neexplodate şi azbest

În Fâşia Gaza există acum mai multe dărâmături şi moloz decât în Ucraina, a afirmat miercuri responsabilul operaţiunilor ONU...
  sursa: cursbnm.md