fbpx
18.3 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/FOTO/ „Sfântul închisorilor” la Sîngerei. Bustul în memoria deținutului politic anticomunist a fost instalat în oraș

Citește și:

La Sîngerei a fost inaugurat bustul din bronz în memoria deținutului politic anticomunist, Valeriu Gafencu, supranumit de Nicolae Steinhard – „Sfântul Închisorilor”. Bustul a fost inaugurat astăzi, 30 septembrie. La eveniment au participat autoritățile publice locale, dar și mai mulți invitați din România.

Pentru convingerile sale politice, Valeriu Gafencu a fost încarcerat timp de 12 ani în mai multe închisori din România.

Gafencu a sfârșit din cauza regimului comunist. Îndemn toți tinerii să cunoască scrierile lui Gafencu și nu doar. Citiți toți intelectualii români interbelici. Vai de soarta celor care s-au refugiat în Dobrogea, fiind oprimați. Să îl citiți pe Eliade, Steinhard și pe Stăniloaie. Am ajuns să fim martorii unei deportări voluntare, în ulrimii 30 de ani. Unde sunt acum copiii neamului românesc? Sunt împrăștiați în întreaga lume. Gafencu, el au fost eroul neamului românesc, prin jertfa lor am făcut libertatea pentru neamul românesc. Gafencu a murit pentru că a votat unirea, s-au mai bine zis reunirea. El știa ce urma să fie dacă rămâneam asupriți de bolșevici”, a subliniat Iulian Rusanovschi.

 

Frați români din Sîngerei, când a plecat din Basarabia, sfântul Valeriu, era de vârsta voastră tinerilor. El a avut o tinerețe sfântă și curată. O viață deosebit de morală a avut Sfîntul Închisorilor. Mă adresez tuturor tinerilor, vă îndemn să cunoașteți viața tinerilor ca voi și duceți o viață jertfitoare, curată și plină de mortalitate. Citiți-l pe Gafencu, citiți-l. A plecat de aici, ca să pregătească loc de suferință pentru ce a urmat încă patru decenii. Astăzi, toți cei din Sîngerei, am venit să ne atingem de sfințenia lui Valeriu Gafencu și de sfințenia culturii spirituale românești”, a menționat Mircea Bejenaru, preot- profesor din Suceava, România.

 

 

A fi alături de dumneavoastră în aceasta zi minunată, în această zi de adevăr istoric si georgrafic. Au vrut să ne scoata trecutul și să ne lase fără viitor. Acesta a fost scopul celor care l-au băgat în închisoare pe Gafencu. Am venit astăzi aici, nu doar în memoria lui Valeriu Gafencu, ci și în memoria a patru frați a bunicilor mei care au fost deportatți în Siberia. Prin acest exemplu, toți românii basarabeni își vor da seama că numai revenirea acasa ne poate ridica din genunchi, nu doar la nivelul înțelegerii, dar și a trăirii. Orice cuvânt scris de Gafencu trebuie să învețe în toate clasele. de la I pana la XII, dacă vrem să ne ierte cel de sus, să ne mângâie și să ne aducă acasă”, a dăugat Boris Volosatîi.

 

 

Valeriu Gafencu s-a stins din viață la 18 februarie 1952 în închisoarea de la Tîrgu Ocna, la 31 de ani.

„Acest bust ne ajută să ne ștergem păcatele, prin faptul că am izbuit să îl aducem acasă pe Valeriu Gafencu. Este o sărbătoare mare pentru raionul Sîngerei pentru că Valeriu Gafencu, împreună cu tatăl său a dus faima Sîngereiului în întreaga lume. Bustului lui Gafencu ne va aminiti să ne trezim, ca să fim mai buni, ca să nu fim falși, pentru asta el a fost întemnițat”, a declarat Grigore Corcodel, președintele raionului Sîngerei.

Avem o binecuvântare pe pământul orașului Sîngerei. Ne bucurăm că este a doua personalitate pe aleea persoanelor notorii din orașul Sîngerei. A fost un luptător pentru dreptate, pentru adevăr. Provine dintr-o familie minunată, înțeleaptă și curată. El a semănat credință, adevăr și dragoste prin lume, noi toți avem de învățat de la el. Mulțumim tuturor celor care au contribuit la inaugurearea bustului”, a declarat Arcadie Covaliov, primarul orașului Sîngerei

Sfințirea bustului „sfântului închisorilor”, este mai mult decât un act preotesc, este un act cultural. Este un act de nemurie. Gafencu este un sfânt fără moaște” a declarat Lucian- Florin Pușcașu, deputat în Parlamentul României.

În cadrul evenimentului, primarul orașului Sîngerei a acordat mai multe dimplome de gratitudine, pentru implicarea activă în promovarea activităților culturale pentru Iulian Rusanovschi, autorul lucrării, Veceaslav Jiglițchi, sculptorul și mai mulți agenți economici din oraș, care au contribuit la inaugurarea bustului.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md