13°C
Cer senin
Top știri

Sprijin pentru antreprenorii moldoveni: Compensații pentru energia electrică și ajutor pentru investiții

Guvernul Republicii Moldova vine cu un program de compensații la energia electrică pentru agenții economici, menit să sprijine producătorii autohtoni și să susțină competitivitatea.

Anunțul despre acest program a fost făcut de către vicepremierul și ministrul Dezvoltării Economice și Digitalizării, Dumitru Alaiba.

Astfel, vor fi compensate până la 50% din creșterea tarifului la energie electrică, pe o perioadă de la 3 până la 6 luni, în funcție de resursele disponibile, dar și de necesități.

Sprijinul va fi direcționat acolo unde este cea mai mare nevoie – către companiile pentru care factura la energie reprezintă o pondere semnificativă în costurile de producție.

Compensarea va fi aplicată din prima zi a creșterii tarifelor, iar regulamentul detaliat va fi anunțat ulterior.

Este vorba de până la  10.000 de companii, potențial eligibile pentru aceste compensații. Prioritate vor avea firmele care produc în țara noastră produse alimentare, lapte, carne, ouă și pâine.

Mai mult, sprijinul va fi extins și către alte industrii importante din sectorul de industriei prelucrătoare, cum ar fi producătorii de încălțăminte, îmbrăcăminte, mobilă, componente electrice și altele.

“Prețuim fiecare antreprenor din această țară, conștienți de importanța lor în menținerea și dezvoltarea economiei, chiar și în perioade dificile. Fiecare antreprenor care produce în Republica Moldova poate conta pe noi ca pe un partener de încredere. Împreună o să dăm dovadă de solidaritate și de reziliență. Vă încurajăm să aveți încredere și să rămâneți puternici”, a menționat Dumitru Alaiba.

Pe lângă mecanismul de compensație anunțat, care va avea impact limitat, pentru competitivitatea producătorii noștri este nevoie de sprijin continuu în activitatea lor investițională.

Și anume, de la 1 ianuarie curent, antreprenorii noștri pot beneficia de primul mecanism de ajutor de stat dedicat investițiilor noi.

Mai exact, vor fi restituite până la 60% din investițiile pe care le fac antreprenorii pentru extinderea și dezvoltarea afacerilor.
Din această sumă:

• 25% sunt granturi nerambursabile;
• 75% reprezintă scutiri de 50% la impozitul pe venit. Detalii aici:

Antreprenorii sunt încurajați să investească în eficiența energetică a tuturor proceselor de producție, în utilaje mai performante care consumă mai puțin și care dau randamente mai mari, izolare termică și surse de energie regenerabile.

Un alt instrument disponibil: Programul 373 a facilitat deja peste 700 de investiții, susținând companiile moldovenești să își tehnologizeze procesele și să își crească productivitatea, în sumă totală de peste 3,5 mlrd lei. Asta e peste 1% din PIB.

Suplimentar, acțiunile precum implementarea noilor tehnologii eficiente energetic, creșterea productivității și extinderea capacității de producție, pot contribui la o dezvoltarea continuă și stabilă a companiilor.

În acest mod, antreprenorii devin mai competitivi, mai puternici, mai pregătiți în fața provocărilor de orice fel. 

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Cer senin Simte ca 13°C
Umiditate 82%
Vânt 14 km/h N
Presiune 1029 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
17°C
0%
Mie
18°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
0%