Starea de urgență ar putea fi anulată în Republica Moldova

Citește și:

Starea de urgență ar putea fi anulată, după ce Guvernul și Parlamentul vor adopta un șir de modificări legislative, care vor permite autorităților să adopte decizii prompte, a declarat președintele Parlamentului, transmite Radio Moldova.

Oficialul a menționat că deja sunt soluții legale pentru mai multe decizii ale Comisiei pentru Situații Excepționale, inclusiv pentru închiderea celor 12 posturi TV și scoaterea în afara legii a unor partide finanțate de grupări criminale.

„Există și o oboseală de a elabora instrumente legale care să ne permită să luăm decizii la fel de promte, dar având acoperirea legală. Vom modifica legislația, dar până atunci la Comisia de la Veneția va avea loc ședința publică la care vor participa și colegii din Parlament unde, Comisia de la Veneția se va expune pe modificările la Codul electoral, inclusiv, din perspectiva scoaterii din cursă a unor grupări criminale”, a declarat Igor Grosu.

- Advertisement -

Ultima dată starea de urgență a fost prelungită cu 30 de zile, începând cu data de 1 decembrie.

Starea de urgență a fost instituită odată cu invazia Rusiei în Ucraina, iar ulterior a fost prelungită periodic.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md