6.5 C
Бэлць
duminică, martie 23, 2025

avion

Un avion tactic de bombardament Su-24 s-a prăbuşit în sudul Rusiei

Un avion tactic de bombardament Su-24 s-a prăbuşit marţi în sudul regiunii Volgograd în timpul unui zbor de antrenament, a anunţat agenţia de ştiri TASS, citând Ministerul rus al Apărării, potrivit Reuters, tranmite agerpres.ro.  Conform ministerului, avionul zbura fără muniţie...

În noiembrie va fi lansată cursa avia Chișinău- Atena

Începând cu luna noiembrie va fi lansată cursa avia Chișinău – Atena. Despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu. Astfel, zborurile directe vor fi operate de Compania Aegean Airlines, în fiecare zi de marți și vineri. „Acum câteva zile, în cadrul...

Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat Certificatul de Operator Aerian al Air Moldova

Autoritatea Aeronautică Civilă a suspendat Certificatul de Operator Aerian (AOC) al companiei Air Moldova până pe data de 31 octombrie curent, din cauza lipsei a cel puțin o aeronavă ce ar deține un certificat de navigabilitate valabil. Astfel, toate...

Un muncitor de la un aeroport a murit „aspirat” de motorul unui avion

Un angajat de la un aeroport din Texas a murit vineri după ce a fost „aspirat" de motorul unui avion care tocmai aterizase pe pistă, a anunţat duminică agenţia americană însărcinată cu investigarea accidentelor de transport (NTSB), potrivit presei...

Aterizare de urgență pe Aeroportul Otopeni. Un pasager care venea din Grecia a murit la bordul avionului

Un pasager de 40 de nai a murit chiar la bodul navei aeriene, cu care se deplasa. Un avion al companiei poloneze LOT ce zbura pe ruta Rhodos - Katovice a aterizat, vineri, de urgenţă pe Aeroportul Henri Coandă...

Taxa de 9 euro, plătită de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi anulată

Taxa aeroportuară de 9 euro, plătită de pasagerii care pleacă de pe Aeroportul Internațional Chișinău, va fi anulată. A declarat deputatul PAS, Vasile Grădinaru, transmite Radio Chișinău. „Mai mult ca atât, vor fi anulate și alte costuri nejustificate, pentru că...

/FOTO/ 8 peroane au murit în urma prăbușirii unui avion ce trasporta muniție

 Avionul de transport ucrainean, cu 8 persoane la bord, s-a prăbușit sâmbătă noapte în apropiere de orașul Kavala, nordul Greciei, transporta muniție din Serbia cu destinația Bangladesh, au declarat duminică autoritățile sârbești, transmite digi24. Un purtător de cuvânt al ministerului...

Capul grupării criminale, implicat în contrabanda de țigări, depistată în raionul Edineț, eliberat de judecători

Capul grupării criminale, implicat în contrabanda de țigări, depistată în raionul Edineț, reținut de oamenii legii și trimis în judecată, a fost eliberat de judecători și plasat în arest la domiciliu. Judecătoria Chișinău, sediul Ciocana, a decis faptul că plasarea...

Spațiul aerian al Republicii Moldova rămâne închis pe perioada stării de urgență

Spațiul aerian al Republicii Moldova va rămâne închis pe toată perioada stării de urgență, „în scopul asigurării siguranței și securității aviației civile”, informează Autoritatea Aeronautică Civilă, citată de IPN. ACC și Ministerul Apărării monitorizează constant situația și posibilitatea redeschiderii spațiului...

Un MiG-21 și un elicopter militar s-au prăbușit în România. Pilotul avionului și 7 militari din elicopter au murit

Un avion MiG-21 al aviaţiei române s-a prăbușit miercuri seara, după ce a decolat de la baza Mihail Kogălniceanu pentru misiune de patrulare aeriană deasupra Dobrogei. Un elicopter IAR 330-Puma trimis în misiune de salvare-căutare s-a prăbuşit, de asemenea,...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Norvegia a învins Moldova în debutul preliminariilor Campionatului Mondial din 2026

Naționala de fotbal a Republicii Moldova a început preliminariile Campionatului Mondial 2026 cu o înfrângere, fiind învinsă de Norvegia...
- Advertisement -spot_img