fbpx
0.8 C
Бэлць
joi, ianuarie 16, 2025

Tariful la gazele naturale va fi cu siguranță mai mare de 6,20 lei. Ce spune Natalia Gavrilița

Citește și:

Tariful la gazele naturale va fi mai mare de 6,20 lei. Despre asta a anunțat Prim-ministrul R.Moldova, Natalia Gavrilița, în cadrul unei emisiuni televizate. Premierul spune că decizia finală va fi luată de către ANRE după ce Moldovagaz va prezenta calculele făcute în baza noului preț de achiziție și va cere ajustarea tarifelor. 

„Moldovagaz face calculele și va merge la ANRE cu solicitare de tarif în baza costului pe care-l achită. Există devieri financiare și rata recuperării lor poate fi mai lungă sau mai scurtă. Cert este că avem o situație excepțională în privința gazelor naturale pe plan internațional. Noi avem un preț bun, dar oricum el este mai mare decât a plătit până acum Moldova. Ne putem aștepta la un tarif mai mare de 6 lei 20 de bani, care a fost cel mai mare tarif plătit până acum, în perioada 2012-2014. Nu știu dacă va ajunge la 10 lei sau nu, rămâne să aflăm după calculele Moldovagaz și ANRE”, a spus Natalia Gavrilița.

Natalia Gavrilița a amintit că Guvernul va veni cu un sprijin pentru cetățeni, în funcție de venituri și de valoarea consumului.

„Cele mai bune programe sociale, sunt cele țintite, bazate pe o evaluare a veniturilor cetățenilor sau a consumului de gaze și banii ar trebui să meargă spre cei care au nevoie cu adevărat. Noi vom crește ajutorul pentru perioada rece a anului, un ajutor primit de cetățeni în lunile noiembrie-martie pentru plata facturilor. Vom crește și criteriile de eligibilitate, astfel ca mai multe familii să beneficieze de ajutor și vom crește și cuantumul acestui ajutor. În al doilea rând, vom veni cu ajutor în funcție de volumul de gaze naturale consumate ”,  a punctat premierul Natalia Gavrilița.

Republica Moldova achită Gazprom-ului pentru luna noiembrie suma de aproximativ 450 de dolari pentru o mie de metri cubi de gaze naturale. În prezent, tariful la gazele naturale pentru consumatorii casnici este de 4,20 lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

 

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Elevii treptei gimnaziale vor beneficia de prânzuri gratuite. Inițiativa va intra în vigoare din septembrie 2025

Începând cu 1 septembrie 2025, majoritatea școlilor din țară vor asigura alimentația gratuită a elevilor din clasele a V-a...

/AUDIO/ CNA și procurorii din Bălți au descins la Chișinău. Trei administratori autorizați, reținuți

Centrul Național Anticorupție și procurorii din Bălți anunță reținerea a trei administratori autorizați din Chișinău în cadrul unor dosare...
  sursa: cursbnm.md