Ucraina îşi mută prin lege Crăciunul de la 7 ianuarie la 25 decembrie

Citește și:

Ucraina urmează să sărbătorească Crăciunul la 25 decembrie – şi nu la 7 ianuarie – ca până acum, după ce preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski a promulgat o lege în acest sens, ultima dintr-o serie de măsuri adoptate de Kiev în ultima vreme pentru a se distanţa de Moscova, relatează AFP.

”Poporul ucrainean a fost mult timp supus ideologiei ruse în aproape domeniile vieţii, inclusiv în calendarul iulian şi sărbătorirea Crăciunului la 7 ianuarie”, se arată în preambulu legii, adoptată de deputaţi la jumătatea lui iulie.

Or ”puterea renaşterii naţiunii ucrainene continuă. Lupta continuă şi rodnică pentru identitatea sa contribuie la conştientizarea şi la dorinţa fiecărui ucrainean de a-şi trăi propria viaţă, cu propriile tradiţii, propriile sărbători”, se arată în text.

- Advertisement -

Hotărârea mutării Crăciunului este ultima dintr-o serie de măsuri adoptate de către Ucraina în ultimii ani cu scopul de a distanţa de Rusia, prin schimbarea numelor unor străzi şi oraşe care amintesc de perioada sovietică.

Această lege relevă o prăpastie care s-a căscat între bisericile de la Kiev şi Moscova de mai mulţi ani, adâncită de invazia rusă de la sfârşitul lui februarie 2022.

Biserica Ortodoxă Ucraineană – care s-a aflat timp de mai multe secole sub tutela religioasă a Rusiei – şi-a declarat autocefalia şi independenţa faţă de Patriarhia de la Moscova în 2019.

În 2022, Biserica Ortodoxă Ucraineană rămasă credincioasă Moscovei şi-a declarat, la rândul său, independenţa, ca reacţăie faţă de susţinerea de către patriarhul rus Chiril a războiului lui Vladimir Putin în Ucraina.

Câteva biserici ortodoxe din lume – inclusiv cele ale Rusiei şi Serbiei – folosesc în continuare calendarul iulian în sărbătorile lor religioase şi nu calendarul gregorian, conceput la sfârşitul secolului al XVI-lea.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/FOTO/ Noi imagini de la accidentul de lângă Sîngerei. TIR-ul răsturnat este evacuat

Au apărut noi imagini de la accidentul produs ieri în apropierea orașului Sîngerei, unde un TIR a derapat de...

Lotul național a stabilit cinci recorduri naționale la Campionatul Mondial de apnee indoor

Lotul național al Republicii Moldova a revenit de la Campionatul Mondial de apnee indoor, desfășurat la Novi Sad, Serbia,...
  sursa: cursbnm.md