6°C
Cer senin
Top știri

Ucraina semnează un acord de securitate cu UE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a spus că acesta reprezintă o etapă spre „pace şi prosperitate” pe continent.

Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc la câteva zile după deschiderea negocierilor oficiale pentru aderarea Ucrainei la UE, la peste doi ani de la declanşarea invaziei ruse, relatează AFP, citată de Digi24.ro. 

„Vom semna trei acorduri de securitate, dintre care unul cu întreaga UE”, a anunţat Zelenski pe X, afirmând că el va avea întrevederi cu lideri ai UE şi ai statelor membre.

„Pentru prima dată, acest acord va consacra angajamentul tuturor celor 27 de state membre de a furniza Ucrainei un sprijin important, independent de orice schimbare instituţională internă”, a spus Zelenski.

Ucraina, pentru care sprijinul occidental este esenţial, caută să facă peren acest ajutor.

„Fiecare etapă depăşită ne apropie de obiectivul nostru istoric de pace şi prosperitate în casa noastră europeană comună”, a adăugat el.

Ucraina a semnat deja 17 acorduri de securitate bilaterale similare cu țări ca SUA, Franţa, Germania, Regatul Unit şi Japonia.

Acesta este angajamentul asumat de ţările aliate ale Ucrainei de a-i furniza ajutor militar, financiar, umanitar şi politic, în condiţiile în care Kievul, în penurie de resurse, este în dificultate în faţa Moscovei pe frontul de est.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
6 °C
Cer senin Simte ca 3°C
Umiditate 73%
Vânt 17 km/h NV
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
6°C
0%
Sâm
5°C
0%
Dum
5°C
0%
Lun
6°C
0%
Mar
6°C
0%