fbpx
22.2 C
Бэлць
miercuri, mai 1, 2024

/ULTIMA ORĂ/ Gazprom amenință Moldovagaz cu sistarea livrărilor de gaze și rezilierea contractului

Citește și:

Compania rusească Gazprom acuză compania fiică S.A. Moldovagaz că pe parcursul anului curent a „încălcat în mod regulat termenii contractului” și amenință că ar putea sista complet livrările de gaze naturale dacă partea moldovenească nu va efectua plățile în avans până la data de 20 octombrie 2022. Mai mult, gigantul rus a atenționat, de asemenea, că își rezervă dreptul de a rezilia contractul în orice moment din cauza încălcării „grave” a termenelor pentru încheierea unui acord privind stingerea datoriei istorice a S.A. Moldovagaz, transmite replicamedia.md.

Într-un comunicat de presă emis marți, 4 octombrie, compania rusească a criticat Moldovagaz că pe parcursul anului 2022 „a încălcat în mod regulat termenii contractului privind termenul de plată pentru gazul furnizat, de asemenea, a solicitat în mod repetat Gazprom atenuarea obligațiilor contractuale în ceea ce privește volumele de furnizare”.

Totodată, reprezentanții companiei rusești au menționat că „Gazprom a fost întotdeauna înțelegător cu cererile părții moldovenești, concentrându-se pe o cooperare pe termen lung și reciproc avantajoasă și a satisfăcut în mod regulat aceste solicitări ale părții moldovenești”.

În acest context, cei de la Gazprom spun că își rezervă toate drepturile, inclusiv dreptul de a opri complet livrările în cazul încălcării obligației de plată a gazelor până la data de 20 octombrie 2022, precum și dreptul de a rezilia contractul în orice moment din cauza unei încălcări grave a termenele pentru încheierea unui acord de stingere a datoriei istorice a SA Moldovagaz.

Mai mult, spun ei, în viitor, orice solicitare din partea Republicii Moldova care implică modificări ale clauzelor contractuale, se va face numai sub forma unor completări corespunzătoare la contract.

Amintim că Gazprom a refuzat să prelungească termenul de efectuare a auditului datoriilor Moldovagaz după 1 octombrie, a declarat vicepremierul Andrei Spînu după ce a avut o discuție telefonică cu Alexei Miller la începutul lunii septembrie.

La 11 august curent, după mai multe licitații eșuate, Agenția Proprietății Publice a semnat contractul de achiziționare a serviciilor de audit financiar și juridic independent al datoriei Moldovagaz față de compania rusească Gazprom și Factoring-Finance.

Potrivit APP, au fost contractate două companii din Marea Britanie și Norvegia, care vor trebui să realizeze auditul datoriilor până la 30 ianuarie 2023.

Autoritățile de la Chișinău nu recunosc datoria istorică invocată de Federația Rusă, în sumă de circa 700 de milioane de dolari, la gazele naturale din anii precedenți și a inițiat un audit în vederea clarificării existenței datoriei anunțate de partea rusă. De menționat că reprezentanții ruși s-au opus acestui audit. Experții au calificat situația drept un nou element al războiului hibrid purtat de Moscova împotriva Republicii Moldova.

Recent, Andrei Spânu a spus că Moldovagaz a primit confirmarea parțială a volumelor pentru luna octombrie, adică din cele 8.06 milioane de m3 pe zi, inclusiv pentru regiunea transnistreană, au fost confirmate 5.7 milioane m3 pe zi, ceea ce înseamnă că livrările au fost limitate cu 30%, situație ce a avut loc și anul precedent.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VOX POP/ Ziua Muncii – văzută de bălțeni diferit. Unii duc nostalgia vremurilor sovietice

„Înainte cum se sărbătorea, se sărbătorea în masă, oamenii ieșeau, se strângeau, vată dulce, baloane, paradă era, organizațiile ieșeau,...

O tânără din Olanda cu depresie va fi eutanasiată, pentru că „nu mai poate face față”. Are doar 28 de ani

O olandeză de 28 de ani, sănătoasă din punct de vedere fizic, a decis să fie eutanasiată, pentru că...
  sursa: cursbnm.md