„Stalinismul a însemnat în primul rând represiune, moarte, deportări, foamete și tot ce a însemnat înstrăinarea de lumea liberă.”
Astăzi se fac 83 de ani de când România a rămas fără de Basarabia. Calvarul și împrejurările prin care a trecut poporul nostru, sub influența sistemului stalinist a fost discutat în cadrul unei conferințe internaționale.
OCTAVIAN ȚÎCU, istoric: „Vorbim despre stalinizare și destalinizare între mituri, trecut istoric, memorie istorică și actualitate. Acest lucru este cu atât mai important în condițiile în care spre exemplu preferințele pentru a-l vedea pe Stalin ca un erou pozitiv în Rusia sunt tot mai mari, ajung la 70% din ruși. La nivel european există o egalare între stalinism și nazism.”
LIDIA PĂDUREAC, dr. conf. univ. USARB: „Colegii noștri istorici de pe ambele maluri ale Prutului au decis să realizeze această conferință exact aici la Bălți, întrucât atitudinea societății din municipiu, din nordul Republicii Moldova față de unele evenimente istorice este de interpretat. Data de 28 iunie nu este una întâmplătoare, aleasă pentru conferința respectivă, întrucât, toți locuitorii nu doar a R.M trebuie să cunoască faptul că în urma pactului Molotov-Ribbentrop, înțelegerea dintre Kremlin și respectiv Germania a fost de a împărți sferele de influență în Europa de Est.”
FLORIN ABRAHAM, director Institutul Național pentru Studiul Totalitarismului al Academiei Române: „Pe cele două maluri ale Prutului de-a lungul ultimului secol s-au petrecut lucruri foarte dramatice și acest eveniment face parte dintr-o serie de activități, astfel să discutăm mai mult despre trecutul nostru comun. Să ne reamintim să înțelegem mai bine ce s-a întâmplat, astfel încât în esență să nu ajungem la noi experiențe negative.”
Evenimentul aduce în prim-plan cunoașterea istoriei comunității românești în perioada totalitară, în special pentru tânăra generație.
VIRGILIU BÎRLĂDEANU, dr. conf. univ.: „Venim la Universitatea „Alecu Russo” din Bălți cu diferite mesaje și inclusiv un mesaj științific de această dată, cu prezența cercetătorilor și colegilor de la București, Institutul pentru studiul totalitarismului, punând niște probleme pe agendă, care țin de trecutul totalitar, de moștenirea acestui regim și da care ne străduim să ne detașăm cu înțelepciune în continuare.”
ANATOL ȚĂRANU, dr. conf. univ.: „Identitatea națională este foarte strâns legată de ceea ce se numește istoria cunoștințelor, istoria trecutului, iar stalinismul a fost o perioadă din cele mai crunte din istoria noastră națională, noi am trecut prin acest calvar al stalinismului, un regim totalitar care a lăsat amprente profunde asuprea destinelor istorice ale moldovenilor, ale românilor. Repercusiunile și consecințele acestei influențe le resimțim până în ziua de astăzi.”
În iunie 1940, România a primit un ultimatum din partea URSS, prin care se cerea evacuarea administrației civile şi a armatei române în termen de patru zile, în caz contrar România era amenințată cu război. În rezultat, Basarabia şi nordul Bucovinei au fost anexate la URSS.
Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

