15°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Balconul unui apartament părăsit din Bălți stă să cadă. Vecinii caută soluții

Balconul unui apartament părăsit, de la etajul doi, al unui bloc din regiunea centrală a orașului Bălți stă să cadă chiar peste cărarea pe unde merg oamenii. Cei care locuiesc prin prejmă își fac griji că într-o zi geamurile și lemnul care de abia se țin, le-ar putea cade peste cap. Iar vecinii se plâng pe umiditate și mucegai.

 „Oamenii singuri sunt de vină, ei au privatizat totul, acum să întrețină. Este doar problema lor, nu a primăriei sau a statului. Dacă va cădea (n.r. în cap cuiva), va răspunde deja proprietarul, cei care nu au reparat.”

„Cel mai probabil că primăria trebuie să aibă grijă de asta, să facă curat, pentru siguranța oamenilor care trec pe aici, ca să nu fie incidente. Chiar este foarte periculos aici, să treci pe alături. Ultima jumătate de an  se dărâmă foarte tare.”

Potrivit vecinilor, în acest apartament nu mai locuiește nimeni demult.

„Acolo balconul este deteriorat și geamul din câte înțeleg este stricată, vine umezeală. Umezeala vine chiar pe peretele comun cu acest apartament, adică bucătăria și baia. Mirosuri neplăcute nu-s, erau atunci când proprietarul era în viață. El a fost găsit mort acum doi ani, fratele lui ținea legătura cu administratorul blocului, dar cum a început războiul în Ucraina, nu mai comunică, pentru că el este de acolo. Așa cum apartamentul este privatizat, nu poți intra acolo.”

Chiar dacă acest bloc nu este în subordinea Întreprinderii Municipale Gospodăria Locativ Comunală, autoritățile vor încerca să se implice.

GHENADII ȘMULSCHI, viceprimar de Bălți: „Dacă s-a creat această situație, vom ruga departamentul Arhitectură și construcție să delege o persoană, la fața locului, ca să ajute președintelui asociației să găsească soluția din această situație, pentru că trebuie să menținem siguranța oamenilor, în primul rând, care locuiesc în această casă.”

În municipiul Bălți sunt aproximativ 1 560 de clădiri deservite de întreprinderea municipală sau de asociații de locatari.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 68%
Vânt 16 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mie
15°C
40%
Joi
15°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%