fbpx
10.9 C
Бэлць
sâmbătă, mai 4, 2024

/VIDEO/ „Cum oile îți pot prezice ursitul”. Ecoul tradițiilor uitate de Sfântul Andrei

Citește și:

Magie, farmece, dar și mistică. Noaptea lui Sfântul Andrei aducea pe timpuri fetelor nemăritate ursitul prin vis. Tinerele din satele Moldovei noastre obișnuiau în seara de 12 spre 13 decembrie să-și ghicească viitorul.

Mătușa Eleonora povestește cu nostalgie despre cum a copt prima dată în viața ei balabuște. Aceasta ne-a dezvăluit care este secretul pentru ca magia să aibă loc.

ELEONORA LUNGU, locuitoarea s. Bilicenii Vechi: „Balabușca ca să o faci nu înseamnă doar să ei cana cu apă și să torni acolo în farfuria cu făină. Apa trebuia să o aducem de la fântână, să scoatem de fiecare dată, eu mi-am scos găleata mea și am luat o gură de apă, fiecare trebuie să-și scoată găleata lui, nu toți dintr-o găleată. Reușeam noi, o scoteam în capăt cu balabuștele noastre, noi le însemnam, care putea două grăunțe, care orez, care grâu.”

Un alt obicei, care putea să indice cum va arăta viitorul soț sau soție a celui care vrăjește implica toate oile din gospodărie.

ELEONORA LUNGU, locuitoarea s. Bilicenii Vechi: „Noi eram mulți, ne ajungeau oile și intram să ne căutăm soarta. Ce oaie urma să prindem, dacă prindeam cârlănaș, înseamnă că va fi mai tinerel, dacă va fi mai plinuț înseamnă că așa va fi bărbatul, sau soția. Eu am prins un cârlănaș tinerel, așa și bărbatul mi-a fost.”

Iar cine se va mărita sau însura primul se putea afla cu ajutorul unei lumânări.

ELEONORA LUNGU, locuitoarea s. Bilicenii Vechi: „O puneam pe o bârnă sau pe o scândură, o încleiam noi binișor. Știam fiecare a cui lumânare este. Care se stingea prima, acela juca primul nunta.”

Iar pentru Eugenia Crețu sărbătoarea Sfântului Andrei este o una deosebită. În aceasta zi, an de an își amintește, în special, de tatăl său, care purta același nume. Mătușa Eugenia ne-a povestit și cum s-a trezit într-o dimineață fără poartă.

EUGENIA CREȚU, locuitoare s. Bilicenii Vechi: „Băiatul meu, nu că aș vrea să mă laud, dar era tare frumos. Și când colo, fetele, vine o fată și ne ură poarta. Vreo două săptămâni am stat fără poartă.”

Pe vremuri, grâul era simbolul bogăției, iar cel care în ajunul lui Sfântul Andrei îl punea la încolțit putea să afle dacă va duce o viață îndestulată sau nu.

EUGENIA CREȚU, locuitoare s. Bilicenii Vechi: „Puneam grâu, îl udam oleacă cu apă pentru ca să încolțească mai repede. Noi fiecare îl puneam în farfurii, eram șase copii la părinți, era greu. La care încolțea primul, acela va fi mai bogat. A fost să fiu eu mai bogată.”

Oamenii spun că din păcate, aceste tradiții nu au rezistat în timp.

„Era interesant, iar acum tineretul sta mai mult în internet, în trecut nu era, erau doar aceste tradiții”, a spus o femeie.

De cealaltă parte, biserica condamnă aceste tradiții și spune că oamenii ar trebui să se întoarcă cu fața spre Dumnezeu și să petreacă aceste zile în rugăciune.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Canada va acorda un sprijin financiar Guvernului de la Chișinău

Canada va acorda Republicii Moldova un sprijin financiar pentru dezvoltarea sectorul energetic și judiciar, dar și pentru sprijinirea societății...

/VIDEO/ Trebuie să achite peste 1 milion de lei. Consiliul nou strânge roadele celui vechi

Consiliul raional Sîngerei va achita celor doi vicepreședinți, scoși din funcție anul trecut, aproape un milion de lei recalcul...
  sursa: cursbnm.md