fbpx
11 C
Бэлць
luni, aprilie 22, 2024

/VIDEO/ De unde au apărut gândacii în departamentul pediatrie din Spitalul Clinic Bălți. Reacția ministrului sănătății

Citește și:

După ce o mămică din nordul Republicii Moldova, internată cu băiețelul său la Spitalul Clinic Bălți, a postat în mediul online înregistrări video în care pot fi văzuți gândaci care aleargă la propriu pe perna copilului, dar și pe podeaua din salon, internauții au criticat dur condițiile în care sunt tratați micuții.

„Cu 18 ani în urmă am fost internată acolo și era aceeași situație….de ce trebuie un copil să treacă prin acest calvar, dacă și așa e bolnav…”

„Ujaas și încă în spitalul pentru copii…Doamne ferește ce se întâmplă”

„Din păcate așa e prin spitalele noastre… te temi să adormi”

La aceste acuzații, conducerea spitalului a declarat că în incinta instituției medicio-sanitare, curățenia și dezinfecția se face regulat, iar gândacii surprinși în imagini au apărut pentru că unele mame păstrează zile în șir mâncarea pe tumbele din apropierea paturilor.

ALA CONDREA, director adjunct SC Bălți: „Pot fi gândaci în salon, nu neg faptul că ei sunt. Paradoxul este în felul următor, în același bloc, pe același coridor, pe același etaj, acolo în capătul etajului unde este secția de reanimare, unde nu se hrănesc mamele, unde copii nu se hrănesc în salon, gândaci nu-s. Cu un etaj mai jos, în unitatea de primiri urgente, exact în același bloc, gândaci nu-s. Este greu de explicat mamelor că lucrurile aduse de acasă, produsele alimentare nu se păstrează la capul pacientului, este loc special destinat. În saloanele unde mamele sunt mai acuratiste, mai atente, gândaci nu-s.”

Aflată într-o vizită de lucru la Bălți, Ministra Sănătății, Ala Nemerenco, a promis că ministerul va lua măsuri pentru ca gestionarea tuturor spitalelor din țară să fie îmbunătățită.

ALA NEMERENCO, ministra sănătății: „Este foarte rău ceea ce se întâmplă, ține foarte mult de managementul și gestionarea spitalelor. Noi cunoaștem că, per general, pe republică avem spitale cu o situație destul de bună, inclusiv și la capitolul asigurării cu echipament, condițiilor care corespund standardelor internaționale și avem spitale în care situația este foarte proastă. Vom avea cerințe foarte stricte vis a vis de gestionarea acestor spitale. Cu referire la curățenie, ar putea un spital să fie mai sărac, dar din punctul de vedere al standardelor de igienă să corespundă în tocmai.”

Amintim că, anterior pe rețelele de socializare au mai fost postate înregistrări video în care pacienții se plâng de condițiile rele în care au fost tratați, de lingerie murdară, mobilier stricat, dar și saltele vechi.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Meteorologii au emis Cod Galben de înghețuri

Meteorologii au emis Cod Galben de înghețuri. Acesta va intra în vigoare în intervalul de timp: 23.04.2024 În orele nocturne...

Cazul tinerei de la Orhei, găsită moartă: Procuratura a pornit un dosar penal. Cine va fi audiat

La 12 aprilie 2024, Inspectoratul de poliție Orhei a fost sesizat despre dispariția unei tinere de 19 ani, însărcinată...
  sursa: cursbnm.md