fbpx
18.1 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 27, 2024

/VIDEO/ „Dorul e mare”. Locuitorii din nordul țării fac curat la mormintele persoanelor dragi

Citește și:

Paștele e și despre cei care numai sunt lângă noi. Așa cum până la Paștele Blajinilor au mai rămas zile numărate locuitorii din nordul țării și-au luat cu ei sapele, greblele și vopseaua și au mers să facă curățenie la locul de veci al celor trecuți în neființă.

„În fiecare an, chiar de două ori pe an, pentru că e mai ușor. Venim și la Blajini și chiar așa, când vin frații și surorile de peste hotare tot venim. Nu se uită asta, ne deprindem cu dorul și deja așteptăm rândul nostru, nu avem ce face, așa e viața”.

„Am fost la soț, la nașa, la mama soacră, la toți. Mai important ca părinții ce avem? Numaidecât trebuie să venim”.

„Aici e mama, aici e tata, aici e nașul mamei mele și o nepoțică de la frate, facem așa câte puțin. În fiecare an vin și am acolo încă patru morminte, o cumnată de-a mamei care nu are pe nimeni, mai încolo socrul mamei și mama mamei. Fac la toți am mulți”.

Eugenia Dobrogean împreună cu sora ei au făcut curat la mormintele celor dragi. Femeia spune că este important să le păstrăm curățenia nu doar de Blajini, dar pe parcursul întregului an.

EUGENIA DOBROGEAN, locuitoare s.Copăceni: „Îngrijim de cei trecuți din viață. Copiii noștri văd cum noi avem grijă așa și ei vor îngriji de noi. Curat la părinți și bunici, la toți cei care îi avem. Ne pierdem neamul dacă nu avem griji, asta e tradiția noastră să avem grijă de morminte. În fiecare an venim de blajini și la făcut curat”.

Și acest tânăr a venit să facă curat la mormintele bunicilor. Chiar dacă este stabilit în Noua Zeelandă de mai mulți ani, nu uită niciodată să vină la cimitir. Anul acesta pe lângă curățenie, tânărul instalează și monument bunicului.

DAN CHETRARU, locuitor s.Copăceni: „Facem curățenie la bunei, la rude, la toți cei care îi avem înmormântați. Venim și îi pomenim în fiecare an, așa cum la rândul lor au avut și ei grijă de noi”.

Anul acesta Paștele Blajinilor va fi marcat pe data de 1 și 2 mai.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Accident la Sîngerei, după ce o mașină a fost trasă pe dreapta de poliție

Accident în localitatea Prepeliţa din raionul Sîngerei. O mașină parcată pe marginea traseului a fost lovită de un alt...

Atac nocturn asupra Ucrainei. Rușii au lovit cu mai multe tipuri de rachete, dar și o tactică sofisticată

Rușii au folosit patru tipuri de rachete, inclusiv temutele Kalibr, în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei. În jurul orei...
  sursa: cursbnm.md