fbpx
18.1 C
Бэлць
sâmbătă, aprilie 27, 2024

/VIDEO/ Droguri de peste trei milioane de lei depistate în raionul Fălești

Citește și:

Droguri de peste 3,1 milioane de lei depistate în raionul Fălești. Oamenii legii au încătușat un bărbat în vârstă de 38 ani, originar din același raion, care avea funcția de curier al drogurilor. Acesta ar face parte dintr-o gruparea destructurată în luna mai de către organele de ordine, când au fost prinse în flagrant delict trei persoane cu droguri în valoare de peste 2,6 milioane de lei.

Investigația pe acest caz a continuat, astfel a  fost reținut curierul din Fălești. La fel, a fost identificat și liderul grupării, care s-a dovedit a fi un cetățean al Federației Ruse. Acesta, dirija activitatea criminală a membrilor,  aflându-se în Federația Rusă, distribuind sarcini membrilor grupării, organiza transportarea drogurilor din țările UE și introducerea acestora pe teritoriul Republicii Moldova, ulterior organiza transportarea spre Federația Rusă și comercializarea acestora.

Ca urmare a trei  percheziții efectuate în raionul Fălești, polițiștii au depistat  și ridicate droguri în valoare de peste 3,1 milioane de lei lei, cântar electronic și bani proveniți din realizarea drogurilor.

În cadrul acțiunilor procesuale efectuate s-a  stabilit că drogurile erau transportate din Olanda, iar în acest sens erau utilizate automobilele dotate cu locuri special amenajate ca ascunzișuri.

Băbatul a fost reținut pentru 72 de ore, ulterior instanța de judecată a dispus aplicarea măsurii preventive sub formă de arest pe un termen de 30 zile, iar liderul grupării urmează a fi anunțat în urmărire generală. 

În cazul în care le va fi demonstrată vinovăția, aceștia riscă de la 7 până la 15 ani de închisoare.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Accident la Sîngerei, după ce o mașină a fost trasă pe dreapta de poliție

Accident în localitatea Prepeliţa din raionul Sîngerei. O mașină parcată pe marginea traseului a fost lovită de un alt...

Atac nocturn asupra Ucrainei. Rușii au lovit cu mai multe tipuri de rachete, dar și o tactică sofisticată

Rușii au folosit patru tipuri de rachete, inclusiv temutele Kalibr, în timpul unui atac masiv asupra Ucrainei. În jurul orei...
  sursa: cursbnm.md