fbpx
20.8 C
Бэлць
duminică, mai 19, 2024

/VIDEO/ La 105 ani de la votarea Unirii cu România, bălțenii își manifestă dorința de revenire la patria mamă

Citește și:

105 ani de la votarea Unirii cu România. La Bălți această zi a fost marcată printr-o slujbă oficiată de către Episcopia de Bălți a Mitropoliei Basarabiei, dar și depuneri de flori la monumentul lui Ștefan cel Mare, semn de mulțumire pentru întregul popor român.

PS ANTONIE, Episcop de Bălți al Mitropoliei Basarabiei, „Ziua de 3 martie, zemstva de aici de la Bălți a votat Unirea cu patria mamă, România. Astăzi am oficiat un tedeum de mulțumire către bunul Dumnezeu, prin care am adus mulțumiri pentru întreg poporul român, pentru binecuvântarea care a dat-o poporului nostru în anul 1918.”

MIHAI VERHOVEȚCHI, Președintele Asociației pentru Conservarea Patrimoniului Cultural, „În 1918 au făcut Unirea cu România și au adus acest oraș la un prag mai dezvoltat. Tot ce s-a petrecut în perioada interbelică s-a stăruit să fie umbrit aici în Bălți, găsim foarte puține materiale istorice, dar s-au păstrat de ajuns în arhivele din Iași, de la București, în muzeul nostru și care noi ne străduim să le aducem bălțenilor.”

SERGIU BURLACU, consilier municipal Bălți, „Am participat la un eveniment sacru pentru conaționalii noștri, dar în primul rând pentru bălțeni, de a cinsti înaintașii noștri care acum 105 ani au deschis calea bălților și a Basarabiei de atunci spre prosperitate.”

La depunerea de flori au participat mai mulți locuitori ai municipiului Bălți. Aceștia spun că își doresc unirea Republicii Moldova cu România.

„Noi vrem reîntregirea țării și să recunoască toată lumea că graiul nii moldovenesc, da limba îi română, limba română pentru toți românii ți acei care chiar se consideră moldoveni.”

„Jumătate de Moldova e România, unde e Moldova noastră întreagă, iată asta, întregit-o, să o întregim, nu vrem altceva.”

Pe 3 martie 1918, Zemstva Consiliul județean din Bălți a decis în unanimitate votarea unei scrisori către Sfatul Țării, în numele reprezentanților din tot ținutul, în care își manifestă dorința de revenire la patria mamă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

1 COMENTARIU

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Activități educative, creative și interactive. Cum a fost sărbătorită Ziua Europei la Bălți

În orășelul European din Bălți, vizitatorii au descoperit tradițiile și cultura Statelor Membre ale UE  https://youtu.be/MXe0GlD5xyA?t=1 „Mi se pare foarte super,...

O poloneză de 13 ani a născut în toaletă în timpul unei excursii

Tânăra mamă și nou-născutul au fost duși la spital, a declarat un purtător de cuvânt al poliției din Oświęcim,...
  sursa: cursbnm.md