9°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/Specialiștii IT din Moldova „au cucerit” spațiul european

La trei ani de la fondare, Asociația pentru Dezvoltarea Comunicațiilor Electronice și Tehnologiilor Inovaționale(ACETI) a reușit să înregistreze rezultate la nivel internațional. Într-un interval scurt de timp, numărul membrilor a crescut până la 14 companii. Odată cu apariția acestei asociații, domeniul IT a devenit mai accesibil pentru tinerii pasionați de tehnologii moderne.

ION BODRUG, președinte ACETI: „În toată această perioadă am crescut încetișor, suntem șapte fondatori, dar am început de la patru companii, acum avem mai mult de 14 companii ca membri ACETI. În acești ani, am început de la IT weekend morning pentru studenți, după  care am văzut care este reacția și dorința tinerilor. Am și înființat o specialitate nouă împreună cu universitatea, care se numește Tehnologia informația. Într-o perioadă scurtă de timp am inițiat Digital Innovation Hub of Moldova. Într-o zi emblematică ca aceasta am încheiat un acord de colaborare cu corporația Moldcell.”

În ultimii trei ani, industria IT din Republica Moldova, și mai ales din municipiul Bălți, este vizibilă atât în România, cât și în lume.

DAN ZAHARIA, fondator al Fab Lab, Iaşi: „IT-ul este o șansă pe  care o are și Republica Moldova și România, o șansă de a se conecta la infrastructura globală, o șansă de a oferi locuri de muncă în orașele noastre, astfel încât tinerii să nu trebuiască să emigreze pentru locuri de muncă mai bine plătite. O șansă de a crea plus valoare și o șansă de a pune pe harta investițiilor regiunile noastre. În acest moment, datorită eforturilor celor de la ACETI, Bălți-ul este văzut ca o destinație pentru industria de IT și de Outsourcing.”

Domeniul IT poate moderniza și îmbunătăți mai multe întreprinderi municipale și naționale.

ROMEO LOPOTENCO, director general SA RED-Nord: „Din mica mea colaborare și experiență cu această asociație eu îmi dau seama că este foarte importantă, din simplul motiv că este o asociație care prin sinergia ei întrunește mai multe companii care ar exercita și ar transmite experiența lor. Noi, în principiu, în acest an planificăm să avem o colaborare foarte strânsă cu această asociație, legată de digitalizarea întreprinderii.”

ACETI a fost fondată în anul 2019, pe data de 13 septembrie, zi care coincide cu Ziua Internațională a Programatorilor.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.
Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
9 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 8°C
Umiditate 81%
Vânt 8 km/h SE
Presiune 1021 hPa
Prognoză 5 zile
Vin
13°C
0%
Sâm
19°C
0%
Dum
19°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%