fbpx
13.8 C
Бэлць
vineri, mai 3, 2024

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

Citește și:

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o afacere

 ADELA CRECIUN, administratoare „Miros de lavandă”: „Din experiența noastră, am avut nevoi de foarte multă consultanță de la început, pentru că eram și noi nou-nouți în activitatea noastră. Totodată am intrat în Grupul de Acțiune Locală ca membri și am participat și la acest proiect de dezvoltarea plantelor aromatice și medicinale și am avut nevoie de suport informațional pentru că nu știam de unde să o luăm și unde să o punem.”

„Este o oportunitate foarte bună pentru localitatea noastră, mai ales vizita de astăzi a delegației Europene, fiindcă ne facem văzuți, ne facem auziți și trebuie să știe toată lumea că Viișoara este un sat proeuropean.”

MIRABELA URSACHI, manager de proiect: „Am fost selectați în luna decembrie pentru a implementa proiectul – deschiderea Centrului de Consultanță în Afaceri, în regiunea GAL Vasile Stroescu. În cadrul Centrului de Consultanță în Afaceri vor activa experți, care vor acorda consultanță afacerilor ici și mijlocii, afacerilor de familie, celor care vor dori să se înregistreze ca persoane juridice, să-și deschidă o mică afacere, să acceseze un grant. Noi am creat platforma digitală GAL Vasile Stroescu, care va fi ușor de accesat, deoarece avem cărți de vizită cu QR Code, iar Centrul d Consultanță va oferi consultanță la un click distanță.”

VEACESLAV UJA, președinte GAL „Vasile Stroescu”: „De mai bine de cinci ani, ne propunem ca regiunea reprezentată de 20 de localități a 16 unități administrativ teritoriale  să beneficieze de tot suportul posibil pe care Republica Moldova îl are din partea donatorilor externi, reprezentați îndeosebi de Uniunea Europeană.”

Pentru anul 2024 vor fi susținute 200 de inițiative locale, pentru care au fost alocați suplimentar 1 milion de euro

„În acest context, vreau să zic că doar prin intermediul programului UE pentru Moldova, Comunități locale, adică acel program care ne-a adus pe toți astăzi aici au fost susținute până în prezent, în total 52 de grupuri de acțiune locală în întreaga țară. Când spun că acest lucru a fost făcut de echipa Europa, mă refer la Uniunea Europeană, țările Uniunii Europene și partenerii săi inclusiv Germania, Austria și Polonia.”

Centrul a fost inaugurat cu suportul programului „ EU4Moldova:Comunități Locale” și Asociația GAL „Vasile Stroescu”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Ouăle vopsite în Joia Mare nu se strică tot anul. Gospodinele din nordul țării au „înroșit” ouăle pentru Paști

„Vasul acesta totdeauna îl folosesc de așa ceva, aici ca să fie fixarea aceasta, vopseaua mai bine îi mai...

Soldații din SUA împreună cu cei moldoveni vor efectua exerciții militare în nordul țării

În perioada 9-16 mai, Armata Națională va participa la exercițiul „Swift Response-2024”, condus de Comandamentul Statelor Unite ale Americii în Europa și Africa. Exercițiul se va desfășura pe teritoriul Republicii...
  sursa: cursbnm.md