fbpx
13.4 C
Бэлць
sâmbătă, mai 18, 2024

/VIDEO/ Maternități fără noi-născuți. Mai multe instituții medicale din nordul țării s-au închis

Citește și:

Nici câte o naștere în fiecare zi. Situația demografică din țară, dar și numărul tot mai mic al specialiștilor a dus la închiderea mai multor maternități din Republica Moldova. Maternitatea din orașul Fălești s-a închis de la 1 ianuarie 2022, iar gravidele vor fi redirecționate să nască la Bălți. Asta după ce anul trecut nu s-au născut nici măcar 200 de copii.

Irina Crîșmari este în a treia lună de sarcină și a venit la un control medical la Fălești din satul Hitrești. În curând soțul acesteia va pleca peste hotare și nu știe cum se va descurca mai departe. 

„Eu am noroc de soț, că este soțul lângă mine și noi avem mașina și ne ducem repejor. Cum o să mă descurc eu nu știu mai departe sper că o să mă ajute mămica, o să mă ajute tăticul și o să ne descurcăm noi cumva, e foarte greu.”

Irina Procopciuc este în a opta lună de naștere și a planificat să nască la maternitatea din Fălești, însă acum va fi nevoită să nască la Bălți.

„O să îmi fie greu să mă deplasez la Bălți. Ambulanța vine în 15 minute, până ajungem la Bălți este oleacă de diferență.”

Tinerele mămici, care deja au copii, nu susțin ideea închiderii maternității.

„Cred că e o idee foarte proastă, fiindcă sunt multe mămici care nu-și permit să meargă în alte orașe sau nu au transport. Nu cred că e o idee bună.”

„Nu e bine că sunt persoane care au posibilitatea să meargă la Bălți, însă altele care vin din sate au un nivel de trai mai mic, un buget mai mic și nu îți permit să plece acolo.”

„Îi tare greu dacă o închis maternitatea aici, mai bine să o deschidă decât să fie închisă. Dacă a închis aici, unde o să le ducă, o să le ducă la Bălți, până la Bălți cât ai de mers.”

Potrivit reprezentanților Consiliului Raional, maternitatea din oraș a fost închisă pe fondul pierderilor financiare pe care le-a înregistrat în ultima perioadă instituția, dar și din cauza lipsei personalului calificat.

Veaceslav Fusu, vicepreședintele raionului Fălești, coordonator domeniul medical: „Acum la moment maternitatea din raionul Fălești și-a stopat activitatea. Consiliul Raional a fost informat de această decizie a ministerului săptămâna trecută. S-a solicitat explicațiile directorului Iurie Osoianu. Dumnealui îmi invocă faptul, cât și ministerul despre lipsa cadrului medical profesional, cât și lipsa, achitarea surselor bănești.”

Situația este aceeași și în alte raioane din țară. Și maternitatea din orașul Glodeni și-a sistat activitatea din 1 decembrie 2021.

Gheorghe Brînză, Directorul Spitalului Raional Glodeni: „Dacă să vorbim concret despre Spitalul de la Glodeni s-a închis din lipsa cadrelor medicale, fiind că noi am avut trei medici, după care un medic a plecat cu traiul peste hotare și au rămas doi medici la pensie. Nici unul, nici altul nu avea abilități de a face operații și lipsa medicului nonatolog.”

Menționăm că din 2015, maternitățile în care sunt născuți anual mai puțin de 300 de copii nu primesc acreditări. Totodată vor primi în continuare bani maternitățile în care funcționează destui neonatologi, pediatri, ginecologi și obstetricieni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

2 COMENTARII

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Premierul slovac Robert Fico este în stare stabilă, dar gravă

Starea prim-ministrului slovac Robert Fico s-a stabilizat, dar rămâne gravă, a declarat sâmbătă ministrul Sănătăţii din ţară, în urma...

Accident GRAV la intrare în orașul Ialoveni. Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale

Un tânăr a avut nevoie de îngrijiri medicale, după ce a fost implicat într-un accident grav, produs la intrare...
  sursa: cursbnm.md