fbpx
13.9 C
Бэлць
vineri, mai 10, 2024

/VIDEO/ Noi figuranți în dosarul dezordinilor în masă, inclusiv persoane care au participat la un ”sejur” în Turcia

Citește și:

Organele de drept au efectuat vineri, 10 martie, mai multe percheziții și rețineri la Chișinău și în nordul Republicii Moldova, în dosarul ce vizează pregătirea dezordinilor în masă în timpul protestelor programate la Chișinău. 

În urma descinderilor efectuate, în dosarul privind „dezordini în masă” oamenii legii au ridicat de la figuranți 11.000 dolari și 400 euro destinați organizării dezordinilor în masă.  Totodată poliția a ridicat și cătușe, substanță cu miros specific de marijuana, înscrisuri de ciornă, dar și dispozitive de comunicare și stocare a informației.

Potrivit IGP, persoanele cercetate sunt bărbați cu vârste cuprinse între 23 și 50 ani, anterior judecați pentru escrocherii, trafic de droguri și furturi.

Printre suspecții, ale căror domicilii au fost percheziționate, se numără și persoane care recent au revenit în Republica Moldova din Turcia, unde au participat la instructaj pentru provocarea dezordinilor în masă și opunerea rezistenței față de forțele de ordine, folosirea articolelor pirotehnice și aplicarea armei, în timpul protestelor ce urmează a fi organizate.

De asemenea, perchezițiile au vizat și persoane care la protestul din 28 februarie au aplicat forța față de oamenii legii care asigurau ordinea publică, dar și care au blocat traficul pe traseul Cricova-Chișinau.

Dosarul dezordinilor în masă vizează acțiunile persoanelor recrutate, instruite, transportate și remunerate pentru participarea la acțiuni de destabilizare, începând din septembrie 2022.

„În cadrul acestora participă și tineri cu constituție atletică, în special sportivi, organizați în așa numite „grupe speciale.” Misiunea acestora ține de opunerea rezistenței violente forțelor de ordine, inclusiv cu folosirea articolelor pirotehnice și a armelor”, informează IGP.

Legea penală prevede închisoarea de la 4 la 8 ani pentru dezordinile în masă manifestate prin „organizarea sau conducerea unor dezordini în masă, însoțite de aplicarea violenței împotriva persoanelor, de pogromuri, incendieri, distrugeri de bunuri, de aplicarea armei de foc sau a altor obiecte utilizate în calitate de armă, precum și de opunere de rezistență violentă sau armată reprezentanților autorităților.”

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ Au sărbătorit „din plin” de 9 mai. Cum au comemorat victimele celui de-al doilea Război Mondial mai mulți oameni din nordul țării

Comemorarea victimelor celui de-al Doilea Război Mondial s-a transformat într-o celebrare exuberantă în nordul țării, unde mai mulți oameni...

O fetiță născută fără auz şi l-a recăpătat datorită unei terapii revoluţionare

O fetiţă de un an și jumătate din Marea Britanie şi-a dobândit simţul auzului după ce a devenit prima...
  sursa: cursbnm.md