fbpx
19 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 27, 2024

/VIDEO/ Pictorul Ștefan Florescu dăinuiește în sala mare a muzeului din Bălți

Citește și:

La 90 de ani de la nașterea artistului Ștefan Florescu, în incinta Muzeului de Istorie și Etnografie din Bălți au fost expuse 34 de lucrări.

ROMAN FLORESCU, membrul al Uniunii Pictorilor, fiul lui Ștefan Florescu: „În muzeul respectiv sunt expuse compoziții tematice, care sunt dedicate dragostei față de țara noastră. Aici sunt expuse portretele acelor bălțeni care au contribuit la dezvoltarea artistică a lui Ștefan Florescu. Eu am văzut mereu cum se nășteau creațiile, începând de la tălmăcire, schițare. Vedeam cum tatăl meu acasă sau în orice alt loc ceva desena, oriunde nu am fi mers el desena ceva.”

RODICA FLORESCU, profesoară, nora lui Ștefan Florescu: „În acest portret este fiica mea, Ana-Maria Florescu. Este cea care, în viziunea pictorului Ștefan Florescu, în acest portret, întruchipează primăvara și eternitatea topită în clipă și dincolo de asta, este sufletul meu topit într-o ramă.”

Cei care l-au cunoscut pe marele pictor îi duc lipsa. Prietenii, rudele și colegii admiră cu drag lucrările.

VICTOR PALII, pictor: „Am lucrat împreună, am pictat. După aceea am strâns un grup și am făcut o filială în municipiul Bălți. Cu părere de rău anii au trecut și mulți s-au…s-a destrămat. Am rămas doar trei, patru pictori. Eu am ținut mult la domnul Ștefan și el la mine. Ne înțelegeam în 2 cuvinte. Are un colorit deosebit. Nu seamănă cu niciun pictor.”

„Eu nu știam că e vorba despre o carte, eu credeam că sunt vreo 2-3 pagini și i-am zis că traduc cu plăcere. După vreo câteva zile vine cu vreo 40 de pagini eu i-am spus: Maestre, acesta este lucru, eu nu pot fără bani. Dar el mi-a spus că bani nu are. Pauză, dar am o idee: eu vă fac un tablou, dar dumneavoastră asta…”

MARIA BUCEAȚCHI, profesoară: „Acest portret este a surorii mele mai mari Lidia Noroc-Pânzaru, actriță. Domnul Florescu, mă bucur, că a întruchipat ființa ei într-un portret așa mare. Domnul Florescu zicea așa: fiecare portret, pe care-l fac eu este pentru oameni și pentru mine. Eu pictez parcă o icoană.”

NICOLAI GHIBALENCO, pictor: „El a început ca grafician, iată lucrările lui. Pe urmă, la începutul anilor 90 el a trecut la pictură, noi am fost foarte uimiți, pentru că e o tranziție dificilă. Lucrările lui se axează pe tradiții foarte bune, din copilărie. Cel mai important e că dacă se întâmpla vreo nenorocire, murea cineva, el era primul care venea. Merei primul, mereu venea în ajutor.”

Colecția de lucrări semnate de Ștefan Florescu numără peste 250 de tablouri.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md