15°C
Cer acoperit de nori
Top știri

/VIDEO/ Șantaj ca-n anii ’90 în raionul Sîngerei. Doi bărbați au bătut un conațional, care are afacere în Islanda  

Doi bărbați de 30 și 38 din Sîngerei au fost reținuți pentru șantajarea unui cetățean care avea o afacere în Islanda, în domeniul construcției.

Bănuiții au apelat la concepte ilegale din anii ’90 – obligația dedicării dividendelor neoficiale de către victime în bugetul comun al organizațiilor criminale, pentru o așa-zisă „protecție” autoimpusă. Mai exact, cei doi bănuiți au pretins 1.000 euro bărbatului, la sosirea acestuia la Sîngerei.

După ce au primit suma inițială, în aprilie 2023, aceștia și-au continuat șantajul, inclusiv atunci când acesta era în Islanda. La revenirea lui în Moldova, în luna mai, atunci când le-a refuzat repetat îndeplinirea obligației ilegale impuse, aceștia au folosit violența fizică față de bărbat, chiar în fața casei lui.

Victima a hotărât să depună o plângere penală împotriva răufăcătorilor.  Drept urmare, cei doi și-au încetat amenințările și șantajul, atunci când au fost informați că sunt denunțați.

La domiciliile celor doi, cu sprijinul angajaților „Fulger” pentru identificarea probelor suplimentare șantajului reclamat au fost efectuate percheziții. Totodată, la unul din ei s-a găsit un număr impunător de dispozitive electronice, care potrivit probelor preliminare ar fi sustrase din statele Uniunii Europene și aduse în Moldova prin contrabandă. Cercetările pe caz continuă.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
15 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 14°C
Umiditate 69%
Vânt 3 km/h E
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
15°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%