/VIDEO/ Tragedia de la Glodeni. Soții electrocutați revenise din Portugalia pentru a juca la nunta fiului

Citește și:

Tragedia din satul Fundurii Vechi, raionul Glodeni, unde doi soți au fost electrocutați mortal, a lăsat localnicii fără cuvinte. Cei care îi cunoșteau nu își pot explica cele întâmplate. Soții au revenit din Portugalia, pentru a se pregăti de nunta fiului lor mai mare, planificată pentru 1 august.  

„Este tragedie la noi, a murit Tolea, Galea cu Tolea, am lepădat totul și am venit, ei ce folos, stăteau amândoi acolo la fântână.”

Vecinii spun că vestea i-a șocat. Acest bărbat spune că pe la opt dimineața a auzit strigătele de a ajutor a unei vecine așa că a ieșit să vadă ce s-a întâmplat. Cadavrele ambilor soți zăceau la pâmânt.

- Advertisement -

„Oamenii nu-s, păcat de oameni, au muncit peste hotare și au făcut o frumusețe, sunt oameni de treabă, ne pare foarte rău, nici nu am cuvinte ce să spun. Da cum sa întâmplat Dumnezeu știe, ei umblau cu niște furtunuri, spălau, făceau oamenii pentru nuntă se pregăteau.”

„Doamne ferește, Doamne ferește, dă Doamne să nu se întâmple și la străini, la ce e mai rău, care asta s-a întâmplat. Eu sunt cuscru cu dânșii, fata mea a trăit cu băiatul, fratele lui Tolea.”

„Oameni gospodari, nu sa auzit nimic rău de dânșii, o familie exemplară. Am auzit și eu că nuntă trebuia să fie. Foarte mare, nemaipomenită pentru toți, pentru tot satul.”

„Nu am cuvinte, cu niște planuri mari au fost, au lucrat peste hotare ca să-și facă un viitor, pentru copii, pentru dânșii, au revenit acasă să facă nunta la copil și s-a primit ceea ce s-a primit.”

„Niște oameni gospodari, niște oamenii…, o tragedie foarte mare, foarte mare, o durere nemaipomenită de mare.”

Potrivit datelor preliminare cei doi soții au fost electrocutați în timp ce spălau trotuarele cu un aparat electric. Incidentul s-ar fi întâmplat în seara zilei de zile de luni, 17 iulie. Trupurile neînsuflețite au fost găsite azi dimineață de către o vecină. Poliția a deschis o anchetă pentru stabilirea circumstanțelor.

SVETLANA TALPĂ, ofițer de presă IP Glodeni: „Membrii grupului de urmărire penală a Inspectoratului de Poliție Glodeni, preliminar au constatat că doi soți de 49 și 51 de ani ar fi decedați, fiind electrocutați. Corpurile neînsuflețite au fost îndreptate spre examinarea medico-legală pentru stabilirea exactă a cauzei decesului. Actualmente sunt desfășurate măsuri de documentare ale cazului și stabilirii tuturor circumstanțelor.”

De dimineață reprezentanții mai multor servicii de intervenție au mers la fața locului. Cadavrele au fost supuse unei expertize medico-legale pentru a se stabili cauza exactă a morții. Oamenii legii atenționează cetățenii să fie prudenți atunci când utilizează aparatele electrice.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat, reținuți de CNA într-un dosar de corupție. Rectorul, cercetat în stare de libertate

Doi decani ai Universității de Stat din Comrat au fost reținuți pentru 72 de ore de ofițerii Centrului Național...

Bijuterii și ceasuri de lux, estimate la circa 250.000 de dolari, depistate la Aeroportul Internațional Chișinău

Polițiștii de frontieră și funcționarii vamali au dejucat o tentativă de transportare ilicită a unor bunuri de lux, estimate...
  sursa: cursbnm.md