16°C
Cer senin
Top știri

„Voi ocupați Ucraina, noi vă vom ocupa pe voi”. Conacul oligarhului rus Oleg Deripaska din Londra a fost ocupat de anarhiști

O casă din Londra care i-ar aparţine oligarhului rus Oleg Deripaska aflat pe lista britanică de sancţiuni a fost ocupată de persoane care s-au autointitulat anarhişti şi care au pus pe faţadă un steag al Ucrainei şi un banner cu mesajul „Această proprietate a fost eliberată”, conform BBC și Reuters.

Este vorba despre un conac care valorează mai multe milioane de lire sterline în Belgrave Square, o zonă din Londra unde se află numeroase ambasade străine.

Mai multe persoane au reuşit să pătrundă în clădire şi au agăţat bannere la ferestrele de la primul etaj.

Poliţia a anunțat că a fost chemată luni dimineaţă după ce anarhiştii au pătruns în locuinţă.

Anarchist Action Network a transmis că cei care au intrat în imobil sunt membri ai organizației, care au recurs la acest gest în semn de protest față de invadarea Ucrainei de către Rusia și pentru a arăta „solidaritate” cu poporul ucrainean și cu cetățenii ruși „care nu au fost niciodată de acord cu această nebunie”. „Voi ocupaţi Ucraina, noi vă ocupăm pe voi”, arată organizația într-un comunicat.

Organizația spune că proprietatea va servi drept „sprijin pentru refugiați, pentru oamenii din Ucraina și pentru oamenii din toate națiunile și etnia”.

Unii dintre protestatari le-au spus jurnaliștilor prezenți că nu există apă caldă în casă și nici mâncare în frigidere, sugerând că proprietatea nu a fost locuită de ceva vreme, conform BBC. Ei spun că nu intenționează să locuiască sau să doarmă în clădire, dar o vor ocupa prin rotație.

În documente ale Înaltei curţi din Londra din 2007 Oleg Deripaska este menționat drept proprietarul imobilului din Belgrave Square. Un judecător al acestei instanţe spunea cu un an înainte că această proprietate şi o altă casă deţinută de miliardarul rus în afara Londrei aveau atunci o valoare de aproximativ 40 de milioane de lire.

Oleg Deripaska este unul dintre oligarhii vizați de sancțiuni după ce Rusia a invadat Ucraina în 24 februarie, joia trecută Marea Britanie hotărând înghețarea bunurilor miliardarului rus. Reamintim că Marea Britanie a sancţionat circa 20 de oligarhi ruşi, între care Roman Abramovici şi Alişer Usmanov, confiscându-le proprietăţile din Londra şi interzicându-le să intre pe teritoriul ţării.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
16 °C
Cer senin Simte ca 15°C
Umiditate 58%
Vânt 12 km/h NE
Presiune 1031 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
0%
Mie
19°C
0%
Joi
17°C
0%
Vin
17°C
0%
Sâm
17°C
0%