17°C
Nori împrăștiați
Top știri

40 de elevi alolingvi, premiați în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română

40 de elevi au fost premiați în cadrul festivității de încheiere a Olimpiadei Republicane la Limba și literatura română (pentru instituțiile de învățământ/clasele alolingve), desfășurată în perioada 19-21 mai, la Liceul Teoretic „George Călinescu” din mun. Chișinău. Învingătorii competiției sunt discipoli ai unor instituții de învățământ din raioanele/municipiile: Bălți, Cahul, Chișinău, Drochia, Dondușeni, Hîncești, Fălești, Florești, Rezina, Soroca, Strășeni, Taraclia, Ungheni și UTA Găgăuzia, informează Ministerul Educației și Cercetării.

La ediția din acest an a olimpiadei au participat 134 de elevi ai claselor IX-XII, delegați din toate raioanele și municipiile republicii. Lista premianților poate fi accesată aici.

Elevii claselor a IX-a și a XII-a, deținători ai diplomelor de gradul I, II și III în cadrul olimpiadelor republicane la disciplinele școlare desfășurate pe parcursul anului absolvirii, li se poate acorda nota „10” (zece), din oficiu, la probele de examen la aceeași disciplină în cadrul examenelor naționale de absolvire în învățământul general din acest an.

Olimpiada Republicană la Limba și literatura română (pentru alolingvi) a fost organizată de Agenția Națională pentru Curriculum și Evaluare din cadrul Ministerului Educației şi Cercetării și se înscrie în lista celor 21 de olimpiade și concursuri republicane care au loc în perioada 17 februarie – 22 mai 2023.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Nori împrăștiați Simte ca 16°C
Umiditate 55%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
96%
Mie
16°C
100%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%