17°C
Nori împrăștiați
Top știri

Tânărul de 18 ani învinuit de omorul de la Ustia, trimis pe banca acuzaților

Tânărul de 18 ani care ar fi omorât cu deosebită cruzime, la mijlocul lumii mai 2024, o femeie de 74 de ani din satul Ustia, raionul Glodeni și ar fi îngropat de viu într-un bordei un alt consătean, a fost trimis pe banca acuzaților. Aceatsa este învinuit de omor, tentativă de omor, tâlhărie, viol și răpirea unei persoane. 

Potrivit anchetei, inculpatul este acuzat de faptul că, în noaptea lui 11 mai 2024, fiind în stare de ebrietate alcoolică, aflându-se la domiciliul unui bărbat din raionul Glodeni, în cadrul unui conflict spontan, l-a amenințat pe ultimul cu un cuțit și l-a scos din domiciliul său ducându-l la marginea satului Ustia, raionul Glodeni. Acolo, l-a închis într-un bordei. După aceasta, i-a aplicat un timp îndelungat multiple lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului, iar cu un obiect neidentificat a încercat să-l stranguleze. După care a acoperit intrarea în beci cu crengi și pământ.

Ulterior, pe data de 13 mai 2024, fiind în stare de ebrietate alcoolică, urmărind scopul comiterii unui atac tâlhăresc, a pătruns în casa unei femei de 74 de ani din satul Ustia, raionul Glodeni. Tânărul a atacat bătrâna cerându-i să-i transmită bani. După ce victima i-ar fi spus că nu are bani, învinuitul i-a aplicat nu mai puțin de 15 lovituri cu pumnii și picioarele peste diferite părți ale corpului.

/VIDEO/ Deosebită cruzime în satul Ustia, Glodeni. O bătrână, violată și torturată, iar un bărbat îngropat de viu într-un beci

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
17 °C
Nori împrăștiați Simte ca 16°C
Umiditate 54%
Vânt 14 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
16°C
40%
Mie
15°C
70%
Joi
11°C
21%
Vin
17°C
0%
Sâm
16°C
20%