14°C
Cer fragmentat
Top știri

Creștinii ortodocși de rit vechi îi sărbătoresc pe Apostolii Petru și Pavel

Creștinii ortodocși de rit vechi îi sărbătoresc pe Apostolii Petru și Pavel

Creştinii ortodocşi de rit vechi îi cinstesc astăzi, 12 iulie, pe Sfinții Apostoli Petru şi Pavel. Sărbătoarea are loc după o perioadă de post, care variază în funcție de data Paștilor.

De sărbătoarea Sfinților Apostoli Petru și Pavel sunt legate mai multe obiceiuri și tradiții. Astfel, se consideră că din această zi, cucul și privighetoarea nu mai cântă. Pentru sporul casei și pentru sănătate, la biserică se sfinţesc colaci, lumânări, mere, care ulterior se împart celor săraci.

Totodată, se zice că dacă tună şi fulgeră în ziua Sfinților Apostoli Petru și Pavel, nucile şi alunele vor fi viermănoase.

Sfinții sunt cinstiți împreună pentru că amândoi au fost martirizați în aceiași zi.

Unele surse indică că cei doi sfinți sunt ocrotitori ai celor lipsiți de libertate. Asta pentru că cei ajunși în penitenciare sunt persoane care au greșit față de Dumnezeu, precum au greșit și ei – în anumite perioade, Petru s-a lepădat de Hristos, iar Pavel i-a prigonit pe creștini.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
14 °C
Cer fragmentat Simte ca 13°C
Umiditate 66%
Vânt 17 km/h V
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Mar
14°C
89%
Mie
15°C
97%
Joi
13°C
20%
Vin
18°C
0%
Sâm
14°C
94%