13°C
Nori împrăștiați
Top știri

Macron în apărarea lui Gerard Depardieu, acuzat de viol și agresiune sexuală. „El a făcut ca Franţa să fie cunoscută”

Preşedintele francez Emmanuel Macron i-a luat miercuri apărarea vedetei de cinema Gerard Depardieu, denunţând o „vânătoare de oameni”. Actorul este acuzat de viol și agresiune sexuală, iar un reportaj difuzat recent îl arată folosind cuvinte misogine şi jignitoare la adresa unor femei, transmote Digi24.ro. 

Emmanuel Macron a contrazis-o de Rima Abdul Malak, ministrul culturii, care a anunţat vinerea trecută că o „procedură disciplinară” va fi declanşată de Marea Cancelarie a Legiunii de Onoare la adresa actorului, vizat de două plângeri în Franţa pentru viol şi agresiune sexuală şi pus sub acuzare în cele două cazuri. Actorul respinge acuzaţiile.

„Există un lucru pe care nu-l voi face niciodată, aceasta este vânătoarea de oameni. Detest asta”, a răspuns şeful statului francez la canalul de televiziune France5, potrivit AFP, preluată de Agerpres.

Preşedintele Republicii s-a declarat „mare admirator al lui Gerard Depardieu (…), un imens actor”.

„El a făcut ca Franţa să fie cunoscută, marii noştri actori, marele noastre personaje, în întreaga lume (…) Franţa se mândreşte cu el”, a continuat Emmanuel Macron.

În aceeaşi emisiune, Rima Abdul Malak a apreciat că afirmaţiile actorului incluse în reportaj „fac Franţa de ruşine”.

În aceste imagini, difuzate pe France 2 la începutul lui decembrie, starul de cinema, cunoscut pentru numeroasele sale roluri, printre care cel al comisarului Maigret sau Cyrano de Bergerac, foloseşte cuvinte misogine şi jignitoare adresându-se unor femei, rostind cuvinte obscene inclusiv unei fetiţe.

Emmanuel Macron a apreciat miercuri că Rima Abdul Malak s-a „hazardat” atunci când a vorbit despre o procedură prin care i-ar putea fi retrasă Legiunea de Onoare actorului.

Macron a adăugat că Legiunea de Onoare (înfiinţată în 1996 de Jacques Chirac) „este un ordin asupra căruia eu sunt de fapt cel care decid şi care nu este aici pentru a face morală”. „Prin urmare, nu pe baza unui reportaj sau a vreunui lucru se retrage Legiunea de Onoare unui artist”.

„Puteţi să acuzaţi pe cineva, este posibil să existe victime, dar există de asemenea o prezumţie de nevinovăţie”, a mai spus Macron, exprimându-şi temerea privind bascularea într-o „eră a suspiciunii”.

Declaraţiile lui Emmaneul Macron au fost imediat criticate de lideri politici de stânga şi ecologişti din Franţa. Sophie Bussiere, purtătoarea de cuvânt a ecologiştilor, a descris pe reţelele sociale un preşedinte al Franţei „promotor-şef al culturii violului”.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
13 °C
Nori împrăștiați Simte ca 12°C
Umiditate 68%
Vânt 7 km/h E
Presiune 1023 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
19°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
19°C
0%