Maia Sandu despre alegerile parlamentare: „Sunt alegeri foarte importante pentru Republica Moldova”

Citește și:

Președinta Republicii Moldova, Maia Sandu a vorbit pentru RFI despre viitoarele alegeri parlamentare.

Potrivit Președintei, în viitorul apropiat vom avea claritate pe ce dată vor fi desfășurate alegerilor.

„În viitorul apropiat vom avea claritate. Dar sunt alegeri foarte importante pentru Republica Moldova. Am făcut pași serioși pe calea integrării europene. Avem sprijin mare din partea Uniunii Europene și reușim să trecem peste crizele cu care ne confruntăm, generate în mare parte de războiul Rusiei împotriva Ucrainei și generate de atitudinea neprietenoasă a Rusiei față de Republica Moldova. Trecem mai ușor aceste crize cu sprijinul Uniunii Europene și ar fi mare păcat să nu reușim să menținem țara pe această cale, care este calea păcii și calea dezvoltării”. a declarat Sandu.

- Advertisement -

La următoarea ședință a Consiliului Suprem de Securitate, vor fi examinate alte aspecte ale amestecului Federației Ruse, inclusiv în subiecte ce țin de dezinformare, propaganda și atacuri cibernetice.

Conform, prevederilor Codului Electoral și Constituției, alegerile parlamentare trebuie organizate cel târziu în prima parte a lunii octombrie din 2025.

foto: deschide.md

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Tragedie pe traseul R6: Doi polițiști de patrulare au murit după ce au fost izbiți de o mașină în Grigorăuca. Șoferul ar fi adormit...

Cei doi polițiști de patrulare loviți în plin de un autoturism pe traseul R6, în localitatea Grigorăuca, raionul Sîngerei,...

Doi polițiști, loviți violent de un automobil la Sîngerei. Sunt în stare extrem de gravă

Un grav accident s-a produs în după-amiaza zilei de astăzi pe traseul R6, în satul Grigorăuca din raionul Sîngerei....
  sursa: cursbnm.md