19°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Moscova cere ridicarea sancţiunilor în schimbul deblocării porturilor ucrainene

Moscova cere ridicarea sancţiunilor în schimbul deblocării porturilor ucrainene

Moscova a cerut joi revizuirea sancţiunilor împotriva Rusiei pentru a da curs unui apel al ONU de a debloca accesul în porturile ucrainene de la Marea Neagră, astfel încât să poată fi reluate exporturile de cereale, Digi24.ro. 

Ucraina, unul dintre principalii producători mondiali de cereale, îşi exporta cea mai mare parte a produselor prin porturile maritime, dar de când Rusia a atacat această ţară, pe 24 februarie, ea este nevoită să-şi expedieze exporturile pe cale feroviară sau prin mici porturi de la Dunăre, relatează Agerpres.

Directorul Programului Alimentar Mondial, David Beasley, i-a adresat miercuri un apel preşedintelui rus Vladimir Putin să deblocheze porturile ucrainene: „Dacă mai ai un pic de inimă, te rog deschide aceste porturi!”, i-a transmis responsabilul ONU liderului de la Kremlin, potrivit Reuters.

În replică, unul dintre viceminiştrii ruşi de externe, Andrei Rudenko, a declarat că pentru ca Rusia să redeschidă porturile ucrainene mai întâi trebuie ridicate sancţiunile ce i-au fost impuse de Occident. „Trebuie nu doar să faceţi apel la Federaţia Rusă, ci şi să priviţi în profunzime întregul complex de motive care au provocat actuala criză alimentară, primul fiind sancţiunile impuse împotriva Rusiei de SUA şi Uniunea Europeană care interferează cu comerţul liber normal – ce cuprinde şi comerţul cu produse alimentare – , inclusiv cu grâu, îngrăşăminte şi altele”, a declarat oficialul rus, citat de Interfax.

Întrucât Ucraina nu mai poate folosi porturile de la Marea Neagră şi Marea Azov, exporturile sale de cereale au scăzut luna aceasta la jumătate faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut.

Rusia şi Ucraina însumează circa o treime din exporturile mondiale de grâu. Ucraina este de asemenea un exportator major de porumb, orz, ulei de floarea-soarelui şi ulei de rapiţă, în timp ce Rusia şi Belarus – ţară care a sprijinit agresiunea rusă contra Ucrainei şi este de asemenea vizată de sancţiunile occidentale – exportă împreună peste 40% din îngrăşămintele pe bază de potasiu la nivel mondial.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
19 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 18°C
Umiditate 60%
Vânt 3 km/h SE
Presiune 1026 hPa
Prognoză 5 zile
Sâm
20°C
0%
Dum
20°C
0%
Lun
18°C
0%
Mar
19°C
0%
Mie
18°C
0%