12°C
Cer acoperit de nori
Top știri

Turcia continuă să respingă trecerea navelor militare ruse prin strâmtorile Bosfor şi Dardanele

Turcia a continuat să respingă accesul navelor militare ruse în strâmtorile Bosfor şi Dardanele, a anunţat marţi seară ministrul de externe turc Mevlüt Cavusoglu, într-o declaraţie la postul de radio Habertürk, potrivit DPA, citat de agerpres.ro.

Conform Convenţiei de la Montreux din 1936, Turcia are controlul asupra celor două strâmtori care fac legătura între Marea Neagră şi Marea Mediterană. Deşi navele comerciale pot traversa liber strâmtorile pe timp de pace, navele militare sunt supuse anumitor restricţii.

Moscova a formulat cereri pentru trecerea navelor sale şi ulterior a retras solicitările după ce partea turcă i-a cerut acest lucru, a adăugat Cavusoglu.

Rusia solicitase trecerea anumitor nave, care nu sunt înregistrate, în Marea Neagră.

Potrivit EFE, solicitarea părţii ruse a fost făcută pentru patru vase în zilele de 27 şi 28 februarie, altfel spus, în plină invazie.

„Nu am permis trecerea a patru nave ruseşti prin Bosfor. Le-am transmis acest lucru ruşilor într-un mod foarte civilizat. Nici Rusia şi nici nimeni altcineva nu trebuie să se simtă ofensat”, a menţionat ministrul turc, citat de EFE.

Soner Cagaptay, expert în cadrul Washington Institute, a afirmat că pentru moment restricţiile respective nu ar trebui să fie un dezavantaj pentru Rusia. Preşedintele rus Vladimir Putin are deja la dispoziţie toate navele militare de care are nevoie în Marea Neagră, a explicat Cagaptay pentru DPA.

În dimineaţa zilei de 24 februarie, Rusia a invadat Ucraina, atacul fiind precedat de o declaraţie a preşedintelui rus care le-a transmis conaţionalilor săi că este vorba despre o „operaţiune specială” pentru „demilitarizarea şi denazificarea” ţării vecine.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

Urmărește TVN în Google News
Vezi într-un singur loc cele mai noi știri și materiale publicate de TVN.
Adaugă TVN la Sursele preferate
Astfel, vei vedea mai des știri și materiale publicate de TVN în rezultatele Google.
"
"

Urmărește-ne pe Telegram

Fii la curent cu cele mai importante și actuale știri din Moldova, direct pe telefonul tău.
Știri în timp real
Notificări importante
Subiecte relevante
Abonează-te →
Pe canalul nostru de Telegram

CITEȘTE ȘI ...

"
"

Ultimele știri

Newsletter

Bălți
Republica Moldova
12 °C
Cer acoperit de nori Simte ca 12°C
Umiditate 94%
Vânt 25 km/h NV
Presiune 1016 hPa
Prognoză 5 zile
Lun
11°C
82%
Mar
14°C
81%
Mie
16°C
0%
Joi
16°C
24%
Vin
16°C
0%