fbpx
27.1 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 6, 2024

/VIDEO/ Angajații DRCD Bălți rămân fără bani. Primăria le datorează peste 5 milioane de lei

Citește și:

Situație critică la întreprinderea municipală „Direcția Construcții și Reparații Drumuri” din Bălți. Potrivit directorului interimar, Cristina Sochircă, primăria datorează întreprinderii peste  5 milioane de lei. Din cauza acestor datorii angajații nu își primesc la timp salariile și sunt nevoiți să supraviețuiască dintr-un credit în altul.

 „Salariile nu sunt achitate la timp, mereu sunt rețineri, datorită gunoiștii pe care ne salvează, doar de acolo avem avansuri sau alt ceva, așa viață avem la DRCD, de parcă suntem „rațe urâte”, la BIO și alte organizații au mașini noi, tehnică bună. Când sunt probleme, DRCD merge și ziua și noaptea, dar pe noi să ne ajute și să ne intre în situație, nu.”

„Situația este foarte grea și în privința salariilor, mereu se întârzie salariile și demult nu s-au ridicat, chiar acum cu salariul în ziua de astăzi nu facem față, cu cheltuielile care sunt. Am luat credite și stau și plătesc credit.”

„Oamenii iau credite, împrumută de la cineva, iar după ce primesc salariul întorc înapoi, așa ne descurcăm de la lună la lună, împrumutăm de la cineva, de la alții, de la rude.”

Potrivit directorului DRCD, primarul de Bălți ar vrea ca întreprinderea municipală să falimenteze pentru a vinde terenul.

CRISTINA SOCHIRCĂ, director interimar DRCD: „Oamenii nu au echipament special. El pur și simplu, nu-i. În ce îi vedeți îmbrăcați, în asta lucrează ei. Tehnica securității nu există. Acele mașini, pe care le-ați văzut în video, este doar un procent din ce este acolo. Angajații nu au salarii, eu nu le pot achita și asta nu din cauza managementului prost, absolut deloc. Primăria are datorii față de întreprindere.”

În replică, viceprimarul de Bălți, Ghenadie Șmulschii a răspuns în locul primarului, care nu a fost prezent la ședință, acuzând actualul director interimar de management defectuos al resurselor financiar.

GHENADIE ȘMULSCHI, viceprimar de Bălți: „În patru ani, DRCD a câștigat pe evacuarea deșeurilor 15 milioane de lei. Unde sunt acești bani? De ce acești oameni nu au echipament necesar? Dacă sunteți managerul acestei întreprinderi, adresați vă la CNA, procuratură, scrieți o adresare. Eu înțeleg că este vorba despre utilizarea irațională a 15 milioane de lei.”

În cadrul întreprinderii municipale Direcția Construcții și Reparații Drumuri Bălți activează în jur de 200 de oameni.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/Comemorare cu altercații la Bălți. Astăzi se fac 75 de ani de la deportările staliniste

Altercații la comemorarea victimelor deportărilor staliniste de la Bălți. Felul în care autoritățile locale au organizat acest eveniment i-a...

La fiecare trei zile, o femeie din țara noastră își pierde viața din cauza cancerului de col uterin. Ce spun specialiștii

La fiecare trei zile, o femeie din Republica Moldova moare din cauza cancerului de col uterin. Pentru a reduce...
  sursa: cursbnm.md