fbpx
21.2 C
Бэлць
duminică, mai 19, 2024

/VIDEO/ Fructul asociat cu sărbătorile de iarnă. Cât costă un kilogram de mandarine la piața din Bălți și de ce nu se mai vând cu lăzile

Citește și:

Pentru majoritatea moldovenilor, mandarinele se asociază cu magia sărbătorilor de iarnă. Iar tarabele de la Piața Centrală din Bălți abundă cu fructele preferate ale multor persoane. Cu toate că fructe se găsesc la fel de multe ca și în anii precedenți, anul acesta oamenii nu le mai cumpără cu lăzile.

„S-a scumpit, nu toți își pot permite, cu kilogramele nu mai cumpără cum o făceau anterior, câte jumătate de kilogram, câte puțin. În copilăria noastră noi așteptam Anul Nou, pentru-că doar de anul nou se dăruiau mandarine și ele erau pe masa noastră, cred că totuși aceasta este tradiția copilăriei noastre.”

„Cu 40-50% s-a scumpit, desigur mai puțin cumpără, eu la fel mai puțin aș lua, eu totul cumpăr mai puțin, acuma totul e scump cărbunii, lemnele, încălzirea, puțin mai economisim.”

Oamenii spun că mandarinele le amintesc de copilărie și de sărbătorile de odinioară.

„Așa este tradiția să avem la anul nou, să avem mandarine, măcar că este scump, dar fiecare se străduie să avem pe masă, să ne bucurăm și noi. Mandarina are vitamina c mult, ajută pentru inimă, pentru scăderea tensiunii.”

„Așa erau obiceiurile de pe vremea sovietică, era un deficit mare atunci.”

Mandarinele se numără printre cele mai populare citrice, iar oamenii le preferă pentru gustul dulce-acrișor și pentru că se decojesc ușor.

„Vara ele desigur că nu se mănâncă, acuma da, nu știu eu vara nu le mănânc deloc.”

„Să fie ceva dulce pe masă, să îndulcim măcar sufletele noi cumva.”

„Vin oaspeții, copii, nepoții și trebuie de dat lor câte puțin.”

Nutriționiștii recomandă consumul de mandarine, menționând că acestea sunt bogate în vitamine benefice organismului.

SERGIU MUNTEANU, medic-nutriționist, „Conțin suficiente vitamine și minerale ușor asimilabile. Conține suficientă vitamina C, în jur de 40 mg la 100 grame de produs și conține multă vitamina A. Sunt destul de alergene, unele persoane pot să aibă alergie la ele, mai ales copii pot să aibă.”

La piața din Bălți, un kilogram de mandarine poate fi cumpărat cu 25 de lei.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Prima autostradă care va uni malurile Prutului. Va fi o premieră pentru ambele țări

Irinel Ionel Scrioșteanu, secretar de stat în cadrul Ministerului Transporturilor, a anunțat că în luna iunie a acestui an...

Rusia a lovit din nou Ucraina cu atacuri masive cu drone. A fost vizat inclusiv Kievul

Rusia a lovit din nou Ucraina sâmbătă seara cu atacuri masive cu drone, transmite dpa, citată de Agerpres. Deocamdată...
  sursa: cursbnm.md