fbpx
23.7 C
Бэлць
sâmbătă, iulie 6, 2024

/VIDEO/ Spiridon Vangheli, petrecut pe ultimul drum. Ce își aduc aminte bălțenii despre scriitor

Citește și:

„Pentru acești mari, acești mari erau poate nevoiți, chiar obligați să mai citească ceva din opera lui Spiridon Vangheli. Dumnezeu să îl ierte, să trăim și să îl pomenim.”

Scriitorul Spiridon Vangheli a fost petrecut astăzi pe ultimul drum.

Locuitorii municipiului Bălți și-au adus aminte de operele care l-au făcut renumit pe scriitor.

„E renumitul Guguță, cum să-l uităm? Am crescut împreună cu Guguță, i-am citit și nepoțelei mele cartea cu Guguță. – Eu știu că a scris și „Copii în cătușele Siberiei”.

„Era 12 iunie 1941. Totul era gata, numai că așteptau zburdalnica de noapte după întâiul cântat al cocoșului. Când necuratul își bagă coada în viața oamenilor.”

„Povești, Cușma lui Guguță, povești mai des. Da desigur, la școală, copiilor le spuneam multe povești seara înainte de culcare.”

„La fel povești, bunica mai des mi le citea. Cam adică asta, la școală am învățat, în gimnaziu, la colegiu, adică mai mult… La fel se organizau diferite evenimente în școală, în colegiu, în privința amintirilor despre operele lui.”

„Guguță în primul rând. Cunosc neamurile lui, dumnealui, din ramură se trage. Scriitor de cărți pentru copii cel mai mult.”

„Amintiri plăcute așa, niște povestiri așa plăcute la suflet, se dădea bine la citit, primeam plăcere de la ce citeam.”

Spiridon Vangheli s-a stins din viața la vârsta de 92 de ani. În memoria maestrului, ziua de 24 iunie a fost decretată zi de doliu național.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Un tânăr din Cimșlia, de negăsit. Poliția solicită ajutorul cetățenilor

Poliția solicită suportul cetățenilor în vederea localizării unui minor, care a dispărut în localitatea Javgur din raionul Cimișlia. Poliția...

/VIDEO/ Comemorare cu altercații la Bălți. Astăzi se fac 75 de ani de la deportările staliniste

Altercații la comemorarea victimelor deportărilor staliniste de la Bălți. Felul în care autoritățile locale au organizat acest eveniment i-a...
  sursa: cursbnm.md