fbpx
20.7 C
Бэлць
vineri, iulie 26, 2024

Astăzi sunt cinstiți Sfinții Împărați Constantin și Elena

Citește și:

Creștinii ortodocși de stil vechi îi cinstesc astăzi, 3 iunie, pe Sfinții Împărați Constantin și Elena, primii împărați creștini din istorie.

De ziua Sfinților Constantin și Elena nu se spală și este interzis cu desăvârșire ca femeile să se ocupe de treburile casnice. În această zi nu se lucrează pământul, pentru că se presupune, că recoltele vor fi distruse de păsările cerului.

Cine a fost Constantin

Constantin cel Mare s-a născut în orașul Naissus (Nis, Serbia) în jurul anului 274. A devenit suveran al întregului Imperiu Roman după învingerea lui Maxențiu. Potrivit mărturiilor lui Eusebiu și Lactanțiu, în ajunul luptei cu Maxențiu, Constantin a văzut pe cer ziua, în amiaza mare, o cruce luminoasă deasupra soarelui cu inscripția: „in hoc signo vinces” (prin acest semn vei birui). Noaptea, în vis, i s-a arătat Mântuitorul, cerându-i să pună pe steagurile armatei sale crucea creștină, ca semn protector în lupte. Constantin a câștigat bătălia, iar dovadă a credinței sale în ajutorul divin este inscripția de pe Arcul lui Constantin din Roma, păstrată până astăzi, prin care el mărturisește că a câștigat lupta „prin inspirație divină”.

Cine a fost Elena

Originară, probabil, din Drepanum (numit după aceea Helenopolis), din Golful Nicomidia, se presupune că era fiica unui hangiu. O legendă ulterioară, menționată de Geoffrey of Monmouth, spune că era fiica regelui Coel, care a căsătorit-o cu Constantius Chlorus I pentru a evita războaiele dintre britanici și Roma. Constantius Chlorus a divorţat de ea, în jurul anului 292, pentru a se căsători cu fiica vitregă a lui Maximian, Teodora. Constantin, fiul Elenei, a devenit apoi împărat al Imperiului Roman și, ca urmare a ascensiunii acestuia, ea a devenit o prezență importantă la curtea imperială.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

/VIDEO/ În zona Lacului Orășenesc au loc lucrări de curățare a râului Răuțel. Bălțenii: „Am vrea și iazul”

Autoritățile din Bălți au demarat procesul de curățare a râului Răuțel în zona lacului Orășenesc cu scopul de a...

Canicula se reîntoarce. În weekend e Cod Galben de căldură

Canicula se reîntoarce. Serviciul Hidrometeorologic de Stat prognozează pentru zilele de weekend Cod Galben de Caniculă. Pentru ziua de...
  sursa: cursbnm.md