femei

Papa Francisc a spălat picioarele a 12 femei deținute într-o închisoare

Într-un gest de compasiune și empatie față de persoanele aflate în detenție, Papa Francisc a spălat joi picioarele a 12 femei deținute într-o închisoare din Roma, marcând astfel tradiționalul ritual al spălării picioarelor în Joia Mare, zi ce precede...

Femeile antreprenoare din R. Moldova pot obține granturi de până la 600 de mii de lei

Femeile care doresc să își lanseze o afacere pot obține granturi de până la 200 de mii de lei. Totodată, întreprinderile în dezvoltare gestionate de femei pot accesa suport financiar nerambursabil de până la 600 de mii de lei...

Peste 50 la sută dintre cercetătorii din Republica Moldova sunt femei

Peste 50 la sută dintre cercetătorii din Republica Moldova sunt femei, care activează preponderent în domeniul științelor umanistice. Potrivit datelor Ministerului Educației, fiecare a doua cercetătoare deține titlul științific de doctor, iar una din trei - de doctor habilitat....

Cine protejează victimele violenței în familie

Violenţa în familie este una dintre cele mai grave probleme cu care se confruntă astăzi societatea. Aceasta se poate manifesta sub diverse forme precum: violenţa fizică, psihologică, sexuală, economică şi spirituală. Consecinţele şi efectele violenţei în familie se manifestă...

/VIDEO/ Drama femeilor abuzate. La Ungheni va activa un centru care le va adăposti și le va oferi suport

Mai mult de un sfert dintre femeile cu vârsta de sub 50 de ani la nivel mondial au fost victime ale violenței comise de un partener de sex masculin, conform studiilor. În Republica Moldova, potrivit experților din cadrul Centrului...

/VIDEO/ Planul Local de Promovare a Egalității de Gen, elaborat la Fălești

În orașul Fălești  a fost elaborat Planul Local de promovare a Egalității de Gen în diverse domenii. Totul grație unui proiect implementat de către societatea civilă, în parteneriat cu administrația publică locală.  CORNELIA URSU, coordonatoare programe instruiri, IVC: „Prin...

/VIDEO/ 5 din 6 victime ale violenței domestice sunt femei. La Florești a fost lansat serviciu social pentru susținerea lor

Violența în familie rămâne a fi o problemă pentru Republica Moldova. Potrivit statisticilor 5 din 6 victime sunt femei. Multe sunt bătute, agresate verbal și psihologic, ori li se interzice să muncească sau să învețe. În lipsa serviciilor specializate...

Prerogativele trasate în domeniul Egalității de Gen

Într-un clasament internațional Republica Moldova a fost plasată pe locul 28 din 156 de țări în ce privește progresele în domeniul egalității de gen. În ultimii ani femeile din țara noastră și-au crescut constant reprezentarea în procesele de conducere...

/VIDEO/ Pentru o societate mai echitabilă. La Bălți a fost organizat un eveniment de dialog ale organizațiilor societății civile

Mai mulți membri ai societății civile și al organizațiilor nonguvernamentale și-au dat întâlnire astăzi la Bălți. Participanții au discutat despre obstacolele pe care femeile le întâmpină în carieră, în educație și în viața de familie, evidențiind necesitatea unei abordări...

/VIDEO/ Rolul femeii în afaceri și în economia RM. Prin ce se deosebesc întreprinderile conduse de femei de cele de bărbați

Datele Biroului Național de Statistică arată că femeile reprezintă 52% din populația țării și 47,5 din lucrătorii din economia Republicii Moldova. 29% dintre femei  lucrează pe cont propriu sau dețin faceri, 71% sunt salariate. Numărul celor care decid să...
- Advertisement -spot_img

Latest News

/VIDEO/ Căsuța rurală „La Beciul din Stâncă”, refugiu rustic de la Naslavcea

🏡 Pensiunea „La Beciul din Stâncă” din Naslavcea oferă turiștilor o experiență autentică în stil tradițional moldovenesc. 🌿 Cele trei gospodării rustice sunt amplasate într-o zonă pitorească de pe malul Nistrului, cu vedere spre Insula „Inima Moldovei”. 🌍 Locul atrage anual vizitatori din Republica Moldova, dar și din SUA, Franța și Polonia. #TurismRural #Naslavcea #Ocnița
- Advertisement -spot_img