UE

Vânzarea sticlelor de plastic care nu au capacul atașat, interzisă în UE

Începând cu luna iulie, în Uniunea Europeană se interzice vânzarea sticlelor de plastic care nu au capacul atașat. Decizia a fost luată anul trecut, iar acum devine obligatorie. Potrivit cercetătorilor, de cele mai multe ori, capacele sunt confundate de...

Ucraina semnează un acord de securitate cu UE

Preşedintele ucrainean Volodimir Zelenski, aflat joi în vizită la Bruxelles pentru a semna un acord de securitate cu Uniunea Europeană, a spus că acesta reprezintă o etapă spre „pace şi prosperitate” pe continent. Deplasarea liderului ucrainean în Belgia are loc...

/VIDEO/ Pe 20 octombrie moldovenii își vor decide soarta. Cum va fi organizat referendumul de aderare la UE

Pe 20 octombrie, cetățenii Republicii Moldova sunt așteptați la urnele de vot pentru a-și exprima opinia în cadrul unui referendum de o importanță istorică. Acest eveniment marchează un punct crucial în parcursul european al țării. „Referendumul privind aderarea Republicii...

Siegfried Mureșan: UE este hotărâtă să continue parcursul european al Republicii Moldova cu viteză

Prima conferință interguvernamentală Republica Moldova – Uniunea Europeană înseamnă pentru cetățenii Republicii Moldova că Uniunea Europeană este hotărâtă să continue parcursul european al țării și este hotărâtă să îl continue cu viteză. „Este realmente o decizie istorică, fiindcă știm din...

După europarlamentare, Ucraina așteaptă decizii povotive din partea UE

Ucraina are speranţa unor decizii "pozitive" din partea Uniunii Europene după recentele alegeri europene, marcate de ascensiunea extremei drepte, a declarat marţi şeful administraţiei prezidenţiale ucrainene, Andrii Iermak, notează AFP, citat de agerpres.ro.  "Sper încă o dată, având în vedere...

Summitul din Elveţia// 80 de țări au aprobat Declaraţia finală privind pacea în Ucraina

Declaraţia finală de la summitul din Elveţia privind pacea în Ucraina a fost aprobată de 80 din cele 93 de state participante, potrivit unei liste publicate duminică de gazdele elveţiene. Între ţările care nu au susţinut declaraţia se numără...

Macron nu mai e dorit nici în propria coaliție: „Nu veți vedea chipul lui pe afișele mele”

În afara Franței, președintele Emmanuel Macron întruchipează omul de stat european lucid și sigur pe sine. În interiorul Franței, el este văzut din ce în ce mai mult ca o povară, notează POLITICO, citat de Digi24.ro.  În urma deciziei bombă...

Comisia Europeană investeşte 1 miliard de euro în 54 proiecte în domeniul apărării

Comisia Europeană a anunţat joi rezultatele cererilor de propuneri din 2023 din cadrul Fondului european de apărare (FEA), în valoare de 1,031 de miliarde de euro sub formă de finanţare din partea UE, pentru a sprijini 54 de proiecte...

Planurile NATO pentru țările din Europa de Est în cazul în care Ucraina ar cădea

Hanno Pevkur, ministrul estonian al Apărării, a declarat că unul dintre rezultatele summitului NATO de anul trecut de la Vilnius a fost elaborarea unor noi planuri de luptă pentru țările din Europa de Est în cazul în care Ucraina...

/VIDEO/ La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri

La Viișoara, Edineț, a fost inaugurat un Centru de Consultanță în Afaceri pentru cei care vor să-și inițieze o afacere  ADELA CRECIUN, administratoare „Miros de lavandă”: „Din experiența noastră, am avut nevoi de foarte multă consultanță de la început, pentru...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Cum să vă plimbați animalele de companie în siguranță pe timp de caniculă

Temperaturile ridicate din sezonul estival pot reprezenta un pericol nu doar pentru oameni, ci și pentru animalele de companie....
- Advertisement -spot_img