fbpx
7.2 C
Бэлць
joi, mai 16, 2024

Cum activează Aeroportul Internațional Mărculești la moment. De la promisiuni la amânarea proiectului

Citește și:

În luna decembrie a anului 2019, președintele Igor Dodon susținea în cadrul unei emisiuni la postul public de televiziune că în câteva luni, respectiv mai, iunie, de pe aeroportul Mărculești vor fi operate zboruri de pasageri și de mărfuri. Astăzi, aeroportul este încă nefuncțional. Totodată, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE) a autorizat în repetate rânduri intrarea și staționarea pe teritoriul aeroportului Mărculești mai multor cetățeni ucraineni. AGORA a contactat Ministerul Economiei și Infrastructurii pentru a afla la ce etapă se află lucrările de reconstrucție a aeroportului și care e scopul vizitei cetățenilor ucraineni.

Aeroportul Mărculești – 150 de curse charter anual

Potrivit reprezentanților Ministerului, planul de afaceri privind lansarea zborurilor internaționale neregulate de pasageri la Aeroportul Internațional Liber Mărculești a fost deja aprobat.

„Aici este preconizată construcția unui terminal de pasageri, care ar face posibilă operarea a circa 150 de curse charter anual, aproximativ patru curse pe săptămână în perioada de vară și două curse pe săptămână în perioada de iarnă, cu aeronave de cca 200 de locuri, ceea ce presupune deservirea a circa 25.000 de pasageri anual”, se menționează în răspunsul oferit pentru AGORA.

Autoritățile susțin că a fost elaborată și schița-proiect pentru lucrările ce urmează a fi executate, reconstrucțiile fiind gândite în baza unei clădiri existente. Aceasta are două etaje, cu suprafața pe etaj de circa 600 metri pătrați și este dotată cu subsol, unde pot fi amplasate grupurile sanitare și alte spații auxiliare necesare (construcții inginerești de ventilare, anti incendiare, cazangerie, sanitare).

Certificatul de urbanism pentru proiectare a fost eliberat la data de 30 ianuarie 2020. La începutul lunii martie, ex-ministrul Economiei Anatol Usatîi în cadrul emisiunii „Punctul pe azi”, de la TVR Moldova a precizat că deși încă nu există un plan de fezabilitate pentru acest proiect, lucrările de planificare sunt în toi, iar companii din Turcia, Cehia și Polonia sunt interesate să investească în dezvoltarea Aeroportului Mărculești.

Proiectul aeroportului – amânat până la finele anului curent

Actualmente, licitația de contractare a serviciilor și lucrărilor nominalizate a fost suspendată însă, iar implementarea proiectului amânată până la sfârșitul lui 2020.

„Odată cu declararea stării de urgență prin Hotărârea Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020, licitația de contractare a serviciilor și lucrărilor nominalizate au fost suspendate. După ieșirea din starea de urgență, proiectul va fi reevaluat. Totodată, ținând cont de presupusele consecințe economice care le va suporta economia Republicii Moldova, cu o mare probabilitate, implementarea proiectului se va amâna până la finele anului curent”, se comunică în răspunsul de la Minister. 

În prezent, aeroportul este folosit de operatori aerieni internaționali ca parcare, dar și ca o bază operațională. Pe teritoriul aeroportului sunt parcate și efectuate lucrări de mentenanță a navelor (preponderent elicoptere), ce aparțin operatorilor aerieni din străinătate. Aceștia efectuează lucrări de întreținere tehnică a acestora pe aerodrom și efectuează zboruri internaționale pentru prestarea serviciilor de transportare, salvare, căutare, stingerea incendiilor și alte obiective umanitare.

Ce caută ucrainenii la Mărculești

Pe perioada stării de urgență, Comisia pentru Situații Excepționale (CSE)  a autorizat intrarea și staționarea pe teritoriul aeroportului Mărculești a mai multor cetățeni ucraineni, specialiști ai companiei aeriene ROSAVIA. Ministerul Eocnomiei spune că aceștia au venit să repare elicopterele contractate de Turcia.

„Pe teritoriul aeroportului staționează elicopterele operatorului aerian Artic Group, tehnicienii căruia au fost autorizați pentru intrare pe teritoriul țării de către CSE, în scop de efectuare a lucrărilor de mentenanță (după perioada rece a anului). Aceste elicoptere sunt antrenate într-un contract de stat cu Turcia, iar plecarea navelor la lucrări de stingere a incendiilor de vegetație, a fost planificată încă în 2019 și este prevăzută de clauzele contractuale între compania aeriană și Guvernul Turciei”, se arată în răspunsul oferit pentru AGORA de către reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Autoritățile au mai menționat că o astfel de activitate are un caracter important pentru existența și activitatea întreprinderii și prezintă o sursă importantă a veniturilor atât pentru aeroport, cât și pentru Bugetul Național de Stat, aceste activități prezentând una dintre  componentele modelului de dezvoltare a Aeroportului Internațional Mărculești.

Amintim că în toamna anului trecut, au fost mai multe discuții despre deschiderea unui nou aeroport în Republica Moldova. 

Anterior, premierul, Ion Chicu, declarase că aeroportul pe care autoritățile intenționează să-l deschidă la Bălți ar putea aduce mai mult profit, în timp ce deschiderea aeroportului de la Mărculești este mai realizabilă. Chicu a precizat că statul va investi în redeschiderea acestui aeroport aproximativ jumătate de milion de euro.

În anul 2016, Centrul Național Anticorupție (CNA) a efectuat o analiză operațională în privința activității Aeroportului Internaţional Mărculeşti în perioada 2009-2015. CNA a constatat că mai multe firme fondate de managerii Aeroportului Mărculești au luat în chirie 84% din încăperile întreprinderii de stat. Un metru pătrat era închiriat cu 60 de lei pentru un an. Odată cu darea în locaţiune la preț derizoriu a imobilelor din proprietatea Aeroportului, întreprinderea de stat a înregistrat pierderi financiare. Ulterior organele de anchetă au constatat mai multe conflicte de interese dintre managerii aeroportului și rezidenții zonei economice libere.

În 2012 aeroportul a înregistrat cu 62% mai puţin profit comparativ cu perioada anului 2009, iar în următorii doi ani, 2013-2014, activitatea acestuia s-a soldat şi cu pierderi financiare. În anul 2014, conducerea Aeroportului a scos la vânzare două avioane, de model An 72, fabricate în anul 1998, la un preț de 1,5 milioane de dolari. În anul 2016 au fost scoase la vânzare trei complexe de rachete antiaeriene S-125M1 „Neva”, la un preț inițial de 600 de mii de dolari.

Аеrороrtul Internațional Mărculești а fost fоndаt în аnul 2004, în baza unității militare din Mărculești și аrе о suprafață de 265 de hectare. Întreprinderea include două componente: Aeroportul Internațional Mărculești și Zona Economică Liberă. În anul 2018, Aeroportul a fost transferat din subordinea Ministerului Apărării, în cea a Ministerului Economiei și Infrastructurii.

Sursa: agora.md

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Erdogan spune că Israelul va ataca Turcia dacă va câștiga războiul împotriva Hamas

Preşedintele turc Recep Tayyip Erdogan a declarat, miercuri, că Israelul va ataca Turcia „mai devreme sau mai târziu” dacă...

/VIDEO/ Zece instituții de învățământ din raionul Edineț au participat la o competiție militară

La Școala Profesională din Cupcini, Edineț a fost organizată competiția militară „Pe Meleagurile Natale”, etapa națională. https://youtu.be/hwT6w_pQN24 Elevii din zece...
  sursa: cursbnm.md