Fasia Gaza

Hamas a propus un armistițiu pentru 135 de zile, în trei etape, care să conducă la încheierea războiului

Propunerea înaintată de gruparea palestiniană prevede ca militanții să schimbe ostaticii israelieni pe care i-au capturat pe 7 octombrie cu prizonieri palestinieni. Ulterior, va începe reconstrucția Fâșia Gazei, forțele israeliene se vor retrage complet, iar cadavrele victimelor vor fi...

UNICEF estimează că 17.000 de copii din Gaza au fost separați de familii

Aproximativ 17.000 de copii nu sunt însoțiți sau au fost separați de familiile lor din Gaza, anunță UNICEF. De asemenea, aproximativ 500.000 de mii de copii ar putea avea nevoie de sprijin emoțional, scrie jurnalul.ro Potrivit agenției ONU, foarte mulți copii din...

Israel vrea să avanseze războiul din Gaza mai la sud, în Rafah, aproape de granița cu Egipt

Israelul se pregătește să avanseze războiul din Gaza mai la sud, aproape de granița egipteană, după ce a susținut că a dezmembrat Hamas în Khan Younis. În tot acest timp, eforturile diplomatice în vederea obținerii unei încetări a focului...

Hamas a transmis că va respecta un armistițiu dacă CIJ va cere și Israelului să se conformeze

Mișcarea palestiniană Hamas a transmis că va respecta încetarea focului dacă aceasta va fi cerută vineri de Curtea Internațională de Justiție (CIJ), cu condiția ca cererea să se conformeze să fie făcută și Israelului, notează AFP, scrie Agerpres. Cea mai...

Israelul afirmă că a „încheiat dezmembrarea” militară a Hamas în nordul Fâşiei Gaza

Armata israeliană a anunţat, sâmbătă seara, că a „încheiat dezmembrarea structurii militare a Hamas din nordul Fâşiei Gaza” şi se concentrează acum pe dezmembrarea mişcării islamiste palestiniene „în centrul şi sudul acestui teritoriu”. "Vom face acest lucru în alt fel...

Israelul reia luptele la expirarea armistițiului și acuză Hamas de încălcarea acestuia

Armata israeliană a declarat că a reluat vineri luptele împotriva Hamas în Gaza, după ce a acuzat gruparea militantă palestiniană că a încălcat armistițiul temporar de șapte zile prin atacuri spre teritoriul israelian, relatează jurnalul.ro Pauza de șapte zile, care...

Armistițiu în Gaza. Israelul și Hamas au făcut un nou schimb persoane, după o întârziere tensionată

Militanții Hamas au eliberat sâmbătă 17 ostatici, inclusiv 13 israelieni, din captivitatea din Fâșia Gaza, în timp ce Israelul a eliberat 39 de prizonieri palestinieni, o nouă etapă a armistițiului de patru zile, scrie moldova.europalibera.org Schimbul care a avut loc...

„Suntem profund îngrijoraţi”. Noi atacuri israeliene au vizat trei spitale din Fâşia Gaza

Oficialii din Gaza au declarat că Israelul a lansat vineri atacuri aeriene asupra sau în apropierea a cel puţin trei spitale, crescând presiunea asupra sistemului de sănătate precar al enclavei palestiniene, care se luptă să facă faţă miilor de...

Cei 36 de cetățeni moldoveni evacuați din Fâșia Gaza au ajuns cu bine la Chișinău

Cei 36 de cetățeni moldoveni evacuați din Fâșia Gaza au ajuns cu puțin timp în urmă la Chișinău. Aceștia au fost întâmpinați de prim-ministrul Dorin Recean, scrie jurnal.md Recean le-a mulțumit autorităților din România, Ucraina, SUA, Egipt și Israel pentru...

36 de cetățeni moldoveni au fost evacuați din Fâșia Gaza

36 de cetățeni moldoveni au fost evacuați marți din Fâșia Gaza și sunt în siguranță. Despre aceasta a anunțat președinta Maia Sandu, care precizează că acest lucru s-a reușit după o perioadă plină de incertitudine și negocieri, transmite IPN. „Sunt...
- Advertisement -spot_img

Latest News

Nivelul apei în Nistru va crește ușor, iar pe râurile mici va continua să scadă

Serviciul Hidrometeorologic de Stat a publicat prognoza hidrologică pentru perioada 19 iunie, ora 08:00 – 20 iunie, ora 08:00. Potrivit...
- Advertisement -spot_img