fbpx
17.7 C
Бэлць
marți, iulie 2, 2024

/VIDEO/ Locuitorii municipiului Bălți între a participa și nu la referendumul din toamnă: „Alt drum nu avem”

Citește și:

Pe 20 octombrie în Republica Moldova se va desfășura și referendumul cu privirea aderării țării noastre la Uniunea Europeană.

Locuitorii municipiului Bălți au păreri împărțite despre plebiscit.

„Care vreau, care nu vreau, mai muți am înțeles că vreau. În altă parte drum noi nu avem, numai este ce a fost, știți înainte eram cu rușii, nu era tot rău, da acum chiar să fim eu ei înapoi îmi pare că nu, înapoi drum nu-i, trebuie să mergem înainte. Ar trebui să fie referendumul acesta să fie spre bine, că fiecare se străduie să fie spre bine, nu spre rău.”

„Așa un sondaj trebuie să fie, părerea oamenilor trebuie luată în considerare, care este majoritatea așa și se va decide, consider acest un lucru corect. Ca să vedem în general părerea oamenilor, spre ce vector doresc, unde ne îndreptăm în continuare cu țara. Dacă țara noastră se va dezvolta de sine stătător, independent și să ai posibilitatea să fii și în alte țări, atunci acesta va fi un mare plus.”

„Aici un mare rol îl vor juca oamenii, oamenii care locuiesc în Moldova. Referendumul trebuie, el trebuie foarte mult copiii mei, avem foarte mult nevoie de el. Uniunea Europeană mie îmi place, înțelegeți pentru că la ei totul e așa creat, deștept, corect, chiar dacă noi ceva am preluat de la Uniunea Europeană, eu sunt mulțumită.”

Unii spun că aderarea Republicii Moldova la Uniunea Europeană ne va aduce multe plusuri.

„Personal eu, văd aici plusuri, eu nu sunt împotrivă, din contra pro. Piața, se vor deschide mai multe posibilități, mai multe investiții, mai multă libertate poate.”

„Cred că o civilizare mai bună, o mișcare a cetățenilor mai liberă prin Europa și prin toată lumea. Referendumul este strict necesar pentru așa ceva.”

„Cred că ar trebui să meargă fiecare om la referendum deoarece vor decide soarta țării care locuiesc. Cred că vor fi plusuri cum ar fi, economia posibil să crească, Uniunea Europeană ne va ajuta, vor fi, vama va fi deschisă.”

Sunt și din cei, care din varii motive nu susțin referendumul din toamnă.

„Părerea mea, sincer să fiu nu cred, chiar dacă el va fi oricum vor fi prostii, minciuni, certuri careva, mie îmi pare că nimeni nu va asculta părerea oamenilor.”

„Care Uniune Europeană pentru Moldova? Pentru ce? – Sunteți împotriva acestui referendum? – Da, desigur. – De ce? – Pentru că țin cu Rusia.”

„Eu sunt împotrivă, de atâta că mă deranjează că referendumul este pentru aceea ca să modifice constituția, eu sunt împotriva de a da atribuția statului, nu statului da Guvernului să modifice constituția.”

„E o manipulare cred eu pentru a păstra puterea actuală, cam așa. Eu sunt împotrivă ca Moldova să adere la Uniunea Europeană. – De ce? – Nu o să îi aducă nimic bun.”

Ambasadorul UE în Republica Moldova a îndemnat locuitorii municipiului Bălți să participe la referendum ca fiecare să fie stăpân pe propriul viitor.

JĀNIS MAŽEIKS, Ambasadorul UE în Republica Moldova: „Dumneavoastră veți decide dacă vreți să aveți pace și prosperitate pe care UE le oferă, dumneavoastră veți decide dacă doriți alinierea țării la standardele democratice și oportunitățile economice care vin odată cu aderarea la UE. Dumneavoastră veți decide dacă vă doriți beneficiile intensificării comerțului, amabilității și investițiilor care va spori nivelul de trai în calitatea de cetățeni ai unui stat membru al UE.”

La referendumul din 20 octombrie cetățenii Republicii Moldova vor trebui să răspundă prin da sau nu la întrebarea dacă susțin modificarea constituției în sensul aderării Republicii Moldova la UE.

Fii mai aproape de echipa TVN.md. Vino pe canalul nostru de Telegram și Instagram.

LĂSAȚI UN MESAJ

Vă rugăm să introduceți comentariul dvs.!
Introduceți aici numele dvs.

Ultimele știri

Vânzarea sticlelor de plastic care nu au capacul atașat, interzisă în UE

Începând cu luna iulie, în Uniunea Europeană se interzice vânzarea sticlelor de plastic care nu au capacul atașat. Decizia...

/METEO/ Cum va fi vremea astăzi, 2 iulie 2024

Vreme caldă, cu temperaturi generoase, fără precipitații, dar cu nori, prognozează meteorologii pentru ziua de astăzi, 2 iulie 2024....
  sursa: cursbnm.md